27.000 de oameni au văzut expoziţia de cadavre de la Muzeul «Antipa»
„The Human Body", de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa", a fost vizitată de 27.000 de oameni în doar trei săptămâni, spun organizatorii. Deschiderea expoziţiei de cadavre a avut loc la data de 22 martie, iar de atunci a strâns aproape tot atâţia curioşi câţi vizitatori a avut Muzeul Municipiului Bucureşti în tot anul 2012 (29.000).
Dintre aceştia, peste 6.000 au fost copii cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani. Expoziţia poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 20.00, şi va fi găzduită de „Antipa" până la 30 iunie. Datorită succesului de care încă se bucură aceasta, organizatorii au decis să permită profesorilor să vadă exponatele gratuit.
Mâine, între orele 10.00 şi 20.00, dascălii din învăţământul de stat şi particular din toată ţara vor avea acces liber la muzeu, pe baza unei adeverinţe semnate şi ştampilate de reprezentanţii şcolilor, liceelor ori facultăţilor. Pentru ceilalţi vizitatori, biletele costă între 32 şi 60 de lei, în funcţie de ziua de vizitare şi de categoria tichetului (adult, copil, pensionar etc).