29 de ani de la violențele din Tg Mureș. 5 morți și 278 de răniți după luptele dintre români și maghiari

În 19 martie 1990, la nici trei luni de la căderea lui Nicolae Ceaușescu, avea să explodeze, la Tg Mureș, unul dintre cele mai violente conflicte interetnice din istoria României postcomuniste. Confruntarea dură între români și maghiari, derulată cu precădere în perioada 19-21 martie, s-a soldat cu 5 morți, 278 de răniți, 30 de persoane trimise în judecată și alte 21 arestate.

Printre rezultatele ei concrete, merită menționate două: românul Mihăilă Cofar, bătut cu bestialitate în 20 martie de un grup de maghiari, devine, prin „știri false” propagate în Vest mai ales de televiziunea britanică Sky News, un simbol invers, al atrocității românilor față de minoritatea maghiară, iar în 26 martie 1990 este înființat oficial Serviciul Român de Informații, sub conducerea lui Virgil Măgureanu.

Nici astăzi, la 29 de ani de la conflictul interetnic sângeros de la Tg Mureș, de care cei mai tineri poate că nici nu știu, iar alții nu și-l mai amintesc, nu se știe exact, în afară de bănuieli ori de conspiraționiști siguri de ceea ce cred că e adevărul, câtă manipulare a existat în declanșarea și escaladarea violențelor dintre români și maghiari și cine (personaje politice, instituții) a mânuit din umbră toată situația.

Cert este că lucrurile au început să se înfierbânte încă din 15 martie, ziua națională a Ungariei, când în multe localități cu populație semnificativă maghiară din România, au loc manifestări pentru sărbătorirea acelui eveniment. În presă apar relatări despre arborarea ostentativă a însemnelor și drapelelor ungurești, înlocuirea inscripțiilor în limbă română și instigări la adresa românilor prin lozinci și cântece provocatoare. În 16 martie, are loc „episodul Farmacia nr. 28”, în Tg Mureș, unde, conform unor ziare românești, patroana farmaciei înlocuiește firma cu una în limba maghiară, refuzând să-I mai servească pe români.

Aceștia reacționează, câteva sute se adună în fața farmaciei și șterg noua inscripție, cea în maghiară. Unele relatări vorbesc și despre agresarea unei echipe de televiziune venite din Ungaria care voia să filmeze incidentele. Spre seară, un etnic maghiar, Nagy Samuel, intră cu un automobil Trabant în coloana de manifestanți români ce se deplasa spre centrul orașului, rănind 14 persoane. Românii reacționează și incendiază Trabantul. „Ingredientele” erau deja pregătite pentru o confruntare interetnică în toată regula. Declarațiile belicoase ale unor politicieni, zvonurile, știrile confuze ori de-a dreptul false alimentau „scânteia” unei nervozități reale ce era deja în aer. Și vine ziua de 19 martie…

În 19 martie este agresat scriitorul Suto Andras

La ora 8 dimineața, grupuri mari de români se adună în fața „primăriei județene” din Tg Mureș, unde se întrunise Biroul județean al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, organismul provizoriu de conducere a țării până la alegerile din 20 mai 1990). Se solicită demisia unor membri de etnie maghiară din Consiliu: Elod Kincses (vicepreședinte al CPUN județean), Andras Tokes si Karoly Kiraly. Doar primul era prezent în oraș și, sub presiunea mulțimii, demisionează.

Românii încep să se disperseze, în schimb se adună manifestanți maghiari care doresc repunerea în funcție a lui Kincses, apoi atacă sediile unor partide politice. Deja începe a se răspândi informația că, în oraș, „ungurii îi omoară pe români”. Nici tabăra românească nu stă degeaba, primele autobuze cu oameni fiind aduse în Tg Mureș din comunele din apropiere, în timpul după-amiezii. Au loc primele ciocniri violente între grupurile etnice. Scriitorul Suto Andras este bătut și își va pierde un ochi. Iar noaptea nu a fost deloc un sfetnic bun.

Mii de oameni s-au bătut violent în centrul orașului

În 20 martie, cele două tabere se regrupează, ajungând față în față în centrul orașului. Maghiarii adunaseră aproape 10.000 de oameni, unii veniți inclusiv din Sovata și de pe Valea Nirajului, iar românii circa 4.000, inclusiv din Reghin și de pe Valea Gurghiului. În jurul orei 14.00, șoferul unei basculante, Marin Preda, este lovit cu pietre și intră cu mașina într-un grup ce stătea pe treptele Catedralei Ortodoxe. Trei persoane sunt ucise, inclusiv șoferul. Apoi, cele mai agresive grupuri de maghiari atacă și incendiază toate autobuzele cu care fuseseră aduși o parte a combatanților români.

Prefectura și Primăria sunt ocupate tot de etnicii maghiari. Apoi, spre ora 16.00, cele două tabere, înarmate cu topoare, furci, bâte, cuțite, lanțuri, sticle incendiare și chiar săbii Ninja, rup cordoanele oricum firave și timorate de milițieni abia rebotezați polițiști, și se confuntă direct și cu furie într-una dintre cele mai crunte încleștări interetnice civile din istoria țării. Au loc scene halucinante de violență, o ură nebănuită izbucnind între oameni care, până atunci, nu avuseseră, aparent, nimic de împărțit.

Lovit cu sălbăticie, românul Mihăilă Cofar e prezentat drept ungur brutalizat

Cel care devine simbolul victimelor acestor violențe fiind românul Mihăilă Cofar, venit din Ibănești ca să-i apere pe români de ungurii care voiau să-i omoare. Avea 42 de ani pe atunci și era în concediu de la ferma de oi unde lucra. Prins de un grup de maghiari, este bătut cu sălbăticie, aproape până la moarte. Doar o minune a făcut să supraviețuiască, dar viața nu i-a mai fost aceeași, după nenumărate operații și handicapuri fizice căpătate în urma bătăii primite. Unul dintre principalii agresori, Barabas Erno, a fost ulterior condamnat la 10 ani de închisoare, doar că a reușit să se refugieze în Ungaria, nefăcând nicio zi de pușcărie. Confuzia voită, pare-se, a unor ziariști occidentali, dar și întâmplarea nefericită că purta un pulovăr de culoare verde – verdele fiind una dintre culorile steagului național al Ungariei – l-au transformat pe românul Cofar, în „maghiarul Cofariu”, victimă a atrocității românilor”. Multă vreme, poate, unii,chiar și astăzi, numele i-a fost scris „Cofariu” deși, în momentul în care, în 2010, am ajuns să-l vizităm chiar la el acasă, în Ibănești, în ciuda stării fizice precare, tot a găsit resursele pentru a prinde glas și a afirma răspicat:„Mă cheamă Cofar, nu Cofariu, că doar nu-s ungur!”.

Abia în jurul orei 18.00 armata e trimisă pentru liniștirea situației, făcându-și apariția primele blindate ale Diviziei 6 Tancuri. În ciuda acestui fapt, violențele au mai continuat o vreme, dar,treptat, în decurs de cîteva ore, situația s-a mai calmat, beligeranții retrăgându-se la casele ori sediile lor. Situația a continuat să fie tensionată în zonă și în perioada următoare, doar că incidente de genul celor de la Tg Mureș, din fericire, n-au mai avut loc.

În 26 martie e înființat SRI

La câteva zile de la sângeroasele evenimente, în 26 martie 1990, poate printr-o coincidență, poate nu, se înființa în mod oficial Serviciul Român de Informații (SRI), sub conducerea lui Virgil Măgureanu, un fost profesor de psihosociologie la Academia „Ștefan Gheorghiu”, „fabrica de cadre a PCR” și un apropiat al președintelui Ion Iliescu. Despre inflitrările și manipulările ambelor tabere aflate în conflict s-au scris sute și mii de pagini în ultimii 29 de ani. În creuzetul acelor evenimente, ca de obicei, adevărul este mult mai complex, mai amestecat.

Dar indiferent de ce anume s-a urmărit, atunci, în martie 1990, prin conflictul de la Tg Mures, cert rămâne doar faptul că după doar un an a început procesul de destrămare a fostei Iugoslavii, inclusiv prin adevărate războaie interetnice presărate cu masacre oribile și crime împotriva umanității ce au durat aproape un deceniu și au depășit cu mult intensitatea violențelor de la Tg Mureș. Dar, poate, au indicat și către ce s-ar fi dorit de către unii, atunci, în 1990, să se îndrepte acel conflict.