3 cele mai controversate scandaluri sexuale din lumea politicii
În ultima perioadă, politica pare să fie dominată de scandaluri sexuale sau legale. Demnitarii publici par să abuzeze din ce în ce mai nonșalant de pozițiile de putere pe care le dețin. Iar mulți dintre ei cred că influența pe care o au îi apără de orice, însă aici se înșală.
Așa se face că, de-a lungul timpului, au ieșit la iveală numeroase scandaluri sexuale în care au fost implicați politicieni, de la cei din cele mai înalte poziții, până la cei de la baza sistemului ierarhic. Presa a făcut publice multe astfel de situații, pe care le-a oferit publicului necenzurate. Iată care sunt cele mai controversate.
Scandaluri sexuale din politică: Vlad Filat și Olga Roman
Unul dintre cele mai recente scandaluri sexuale din politică este chiar cel în care este implicat Vlad Filat, fostul prim-ministru al Republicii Moldova. Acesta a fost filmat în timp ce întreținea relații intime cu o tânără domnișoară pe nume Olga Roman, care se pare că este cunoscută drept prezentatoare TV și „suporteriță sexy”.
Filmulețul a fost publicat de oponentul politic al lui Vlad Filat, Renato Usatîi, care l-a postat pe profilul personal de Facebook joi, 29 octombrie. Imaginile s-au răspândit rapid pe internet, iar înregistrarea durează mai bine de o oră.
Scandaluri sexuale din politică: Emil Constantinescu și Rona Hartner
Anul 1999 a fost marcat de un scandal sexual imens. Rona Hartner era acuzată de Corneliu Vadim Tudor că ar fi întreținut relații sexuale extraconjugale cu președintele din acea perioadă al României, Emil Constantinescu. Totul ar fi pornit de la un dans provocator al actriței alături de politician.
Cu toate acestea, la ceva timp, Rona ar fi recunoscut că întregul episod ar fi fost regizat chiar de către Vadim Tudor: „Tocmai avusesem mare succes cu un film în Franța și secretarul lui Corneliu Vadim Tudor mi-a propus să mă facă vedetă în România. Iar apoi am aflat de la televizor că scrisesem un jurnal intim, în care spuneam că sunt amanta președintelui. Bineînțeles, jurnalul era inventat”.
Scandaluri sexuale din politică: Primarul din Dolj și consilierul local
Un consilier local dintr-o comună din Dolj îl acuză pe primar că l-ar fi obligat să-l masturbeze
În primăvara acestui an, a izbucnit unul dintre cele mai neobișnuite scandaluri sexuale din politica românească. Consilierul local din Dolj, Constantin Țurlea, în vârstă de 67 de ani, îl acuza pe primarul comunei Mârșani că l-ar fi obligat să îi facă favoruri sexuale. Bărbatul susținea că acesta l-ar fi forțat să îl masturbeze.
Colac peste pupăză, consilierul a mai declarat și că nu a putut refuza dintr-un motiv incredibil: „Venea la mine cu pantalonii desfăcuți și mă punea să-l masturbez, da mie mi-era scârbă. Eu îl apucam cu două degete. Era primarul meu, nu puteam să-l refuz!”.