3 semne de întrebare în cazul avionului ieşit de pe pistă
Incidentul de joi, de pe aeroportul din Cluj-Napoca, când o aeronavă a ieşit de pe pistă, ridică multe semne de întrebare. De ce luminile de pe pistă nu funcţionau la capacitate maximă? De ce directorul aeroportului susţine că avionul a rămas fără combustibil? De ce pasagerii au spus că pista era plină de zăpadă?
110 pasageri şi 6 membri ai echipajului de pe cursa OB 9301 Otopeni-Cluj-Barcelona, a companiei Blue Air, au trăit momente de groază, joi dimineaţă. La aterizarea pe aeroportul din Cluj-Napoca, aeronava a ieşit de pe pistă. Imediat după incident, au început să apară semne de întrebare legate de felul în care s-a produs incidentul. Click! vă prezintă câteva dintre acestea.
1. De ce sistemul de semnalizare nu funcţiona corespunzător?
În dimineaţa incidentului, la Cluj-Napoca ningea şi viscolea, ceea ce înseamnă că vizibilitatea era redusă pe pista aeroportului. În aceste condiţii, înainte de aterizare, pilotul de la Blue Air a cerut turnului de control să mărească intensitatea luminilor de semnalizare. Angajatul aeroportului a răspuns afirmativ, însă, în următoarele secunde, pilotul a transmis că a ieşit de pe pistă. Problemele la sistemul de balizaj de pe aeroportul din Cluj-Napoca au fost semnalate de multe ori de presa locală, însă nimeni nu a luat măsuri. De altfel, în urmă cu patru zile, cotidianul „Vocea Transilvaniei” a publicat un articol în care surse din aeroport declarau că acesta „poate rămâne în pană cu sistemul de aterizare balizaj în orice moment”. „Ştiţi ce înseamnă asta când un avion e la finală să aterizeze şi e ceaţă? O catastrofă”, a mai precizat sursa respectivă.
2. De ce a spus David Ciceo că aeronava a rămas fără combustibil?
Directorul aeroportului din Cluj, David Ciceo, a declarat, joi, după incident, că piloţii Blue Air ar fi solicitat turnului de control să aterizeze, pentru că aeronava nu mai avea combustibil suficient. El a mai spus că, în acel moment, utilajele aeroportului deszăpezeau, dar condiţiile de aterizare erau bune. Compania Blue Air a negat vehement, însă, spusele lui Ciceo: „Avionul a decolat de la Otopeni alimentat cu suficient carburant pentru a efectua misiunea de zbor, pentru a putea survola un timp limitat aeroportul de destinaţie şi pentru a ajunge la un aeroport de rezervă cu cel puţin rezerva minimă legală de combustibil. Cantitatea de combustibil rămasă la bordul aeronavei după aterizare la Cluj a fost de 3.000 de kilograme. Precizăm că în nici un moment în timpul zborului, echipajul nu a solicitat aterizarea de urgenţă din lipsă de combustibil sau orice alt motiv”.
3. De ce nu a fost curăţată zăpada de pe pistă?
Deşi directorul aeroportului a declarat că pista a fost curăţată de zăpadă şi că „erau condiţii bune de aterizare”, unii pasageri ai zborului Blue Air susţin contrariul. „Cred că stratul de zăpadă de pe pistă era de circa 10 centimetri, iar pilotul văzând că nu poate opri avionul l-a scos în afara pistei. După ce am coborât cu bine din avion, au început cei de la aeroport să cureţe zăpada cu lopeţi”, a declarat pentru Mediafax, Adrian, un pasager aflat în avion.
«Să daţi luminile pe high!»
Potrivit unei înregistrări a dialogului dintre pilotul avionului şi turnul de control, aeronava a transmis, în timp ce ateriza, să fie mărită intensitatea luminilor de balizaj. Imediat după producerea incidentului, pilotul a transmis că se află într-o situaţie de urgenţă. Iniţial, pare că operatorul din turnul de control nu înţelege ce s-a întâmplat. Iată câteva fragmente din convorbirea dintre pilot şi turnul de control, prezentate de HotNews.ro!
Boeing 737: Tower Cluj, Bună ziua! (n.r. în engleză) Flight 9301. 4,4 miles to final (n.r. final aproach )
Turnul de control răspunde şi indică direcţia, viteza vântului şi pista pe care trebuie să aterizeze aeronava.
Boeing 737: Să daţi luminile pe high (n.r. intensitate maximă), vă rugăm. (n.r. luminile sistemului de balizaj)
Turnul de control: Sigur. Un moment.
(…)
Boeing 737: Turnule, 9301… tocmai am ieşit din pistă.
Turnul de control: Confirm. Bine aţi venit! Continuaţi spre (pista) Delta, către poziţia de îmbarcare numărul 6.
Boeing 737: Nu m-aţi înţeles. Este PAN PAN PAN (n.r. semnal de urgenţă). Am ieşit din pistă.
Turnul de control: (…) Sunt turnul, confirm, mulţumesc!
Boeing 737: Deci, suntem ieşiţi din pistă. Nu s-a întâmplat la prima vedere nimic, suntem pe sol. Motoarele încă funcţionează… Ne uităm la situaţie şi pe urmă vom proceda la o evacuare.
Turnul de control: Sunt turnul, confirm. Anunţăm acum la… O să vină imediat utilaje pentru asistenţă.
Boeing 737: Vă mulţumesc!