30 octombrie 1971, dezastrul de la Certej. 48 de ani de la o tragedie mai mare decât „Colectiv”

30 octombrie 2019 14:11   Național
Ultima actualizare:

30 octombrie pare a fi o dată blestemată pentru români, două dintre cele mai tragice dezastre soldate cu zeci de vieți curmate, întâmplându-se în această zi.La 4 ani de la incendiul de la „Colectiv”, ce a curmat 65 de vieți, trebuie să ne amintim de o tragedie și mai mare, petrecută acum fix 48 de ani: dezastrul de la exploatarea minieră auriferă de la Certej, Hunedoara, din 1971, când ruperea digului iazului de decantare a dus la moartea a 89 de persoane, dintre care 35 de copii și 76 de răniți. Ca și în cazul „Colectiv”, ancheta oficială nu a găsit niciun vinovat de tragedia produsă.

Încă era întuneric la ora 5 a dimineții de 30 octombrie 1971 în localitatea Certej din România comunistă condusă de doar șase ani de Nicolae Ceaușescu. Mulți locuitori ai orășelului ce trăia din exploatarea minieră auriferă încă dormeau, când o bubuitură teribilă a rupt liniștea locului. Nu, nu începuse vreun alt război, ci era semnul mortal al ruperii digului iazului de decantare ce a lăsat loc unei veritabile maree de steril toxic, ca o lavă acidă – plină de cianura folosită în procesul de extracție - ce s-a năpustit asupra localității precum o turmă de bivoli negri. În câteva minute, din iaz au fost. Digul s-a rupt pe o lăţime de 80 de metri şi din iaz au fost expulzaţi în câteva minute 300.000 m³ de steril. Nămolul toxic a acoperit, în numai un sfert de oră, zeci de kilometri pătraţi, cu straturi de până la jumătate de metru. Valul acid de steril a înghiţit într-un sfert de oră şi a ras de pe faţa pământului şase blocuri de locuinţe cu 25 de apartamente fiecare, un cămin cu 30 de camere, şapte locuinţe individuale şi 24 de gospodării au fost distruse sau avariate. Dezastrul a provocat 89 de morţi şi 76 de răniţi. Cianura folosită în procesul de extracţie, care se găsea în nămolul scurs, a ars hainele de pe victime. Toate cadavrele care au fost scoase din mâl erau goale. Au fost duse la Căminul Cultural și spălate cu furtunul.

„Mareea” de steril toxic s-a revărsat la 5 dimineața

La ora 6 dimineața locul vuia de urletul sirenelor mașinilor de salvare, pompierilor, miliției. Totul se transformase într-un ias, într-un veritabil cimitir, de neconceput pentru autoritățile care, cu doar o săptămână înainte vizitaseră exploatarea sărbătorind 225 de ani de minerit în zonă. Măsuraseră din ochi – inclusiv Bujor Almășan, ministrul Minelor de atunci – inclusiv iazul de decantare și concluzionaseră că totul e bine. La numărarea decedaților, în loc de 89 (ba unii au spus că ar fi fost vorba de 114 morți), însuși Ceaușescu a tăiat numărul acela din raport și a ordonat să se anunțe doar 45. Statul comunist nu putea, nu-i așa?, să sufere o așa tragedie. Plus că la 89 ar fi trebuit decretat doliu național. Treaba trebuia rezolvată cât mai discret, iar dimensiunea tragediei să fie „acoperită” de rapoarte oficiale mult „îmbunătățite”. Și nici nu exista presa liberă, nici internetul care să scrie și să împrăștie lumii vestea sinistrului. Tocmai de aceea, probabil că mulți aflați abia acum că așa ceva a existat acum 48 de ani. A fost cel mai mare dezastru soldat cu victime omenești, din perioada stăpânirii comuniste a României, după cutremurul din 4 martie 1977, soldat cu 1.570 de morți și naufragiul de pe Dunăre al navei Mogoșoaia, în 10 septembrie 1989, soldat cu decesul a 239 de oameni.

Cei 89 de morți au fost „reduși” la 45 în ancheta oficială

E drept, statul comunist i-a despăgubit pe cei care au avut de suferit în urma tragediei de la Certej. 50.000 de lei pentru o casă dispărută, 20.000 de lei pentru o anexă distrusă, 40.000 de lei pentru bunuri. Supravieţuitorii de la blocurile distruse au primit câte un apartament, iar cei cărora li s-au dărâmat casele au putut să-şi ridice altele cu materiale de construcţii primite de la autorităţi. După un an de cercetări şi audieri, ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute. Ca și în cazul „Colectiv”, nimeni nu a fost găsit vinovat pentru moartea celor 89 de victime ale accidentului, deşi iazul se mai rupsese şi cu cinci ani înainte, când o cantitate mare de steril s-a prăvălit, fără să fi provocat victime. Dar în ciuda avertismentului primit cu cinci ani înainte, autorităţile nu au îndrăznit să oprească exploatarea, nu au luat măsuri suficiente pentru asigurarea ei şi au asistat la umplerea până la refuz a iazului cu reziduuri miniere. La poalele dealului, s-au ridicat între timp blocuri şi cămine muncitoreşti pentru miile de oameni veniţi în zonă. Multe dintre ele au dispărut în acea dimineață rece de 30 octombrie, odată cu zecile de vieți omenești. Între timp, pe locul fostului iaz a apărut, după 1990, un teren de fotbal, ce a fost și el lăsat în paragină. Au rămas doar durerea grea a supraviețuitorilor și, poate, fantomele celor decedați.

Mai multe