34 km de autostradă, terminaţi cu patru luni mai devreme

24 iulie 2012 17:58   Național
Ultima actualizare:

Lucrările la tronsonul de autostradă Deva-Orăştie au un avans de patru luni faţă de data stabilită pentru finalizarea acestui proiect. În aceste condiţii, potrivit constructorilor, este posibil să circulăm pe acest tronson la începutul lunii noiembrie.

În prezent, pe porţiunea Simeria-Deva constructorii lucrează în două schimburi, iar în perioada următoare, pentru că timpul permite, se va analiza posibilitatea să muncească non-stop.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi, lucrările la terasamente sunt realizate în proporţie de 82%, podeţele sunt construite în proporţie de 76%, iar la poduri sunt executate 67% din totalul de 21 de poduri.

În plus, între localităţile Uroi şi Chimindia şi în zona Gelmar, până la Turdaş a început turnarea asfaltului.

Cea mai dificilă provocare a constructorului austriac este la podul peste Mureş, de la Uroi.

Pe tronsonul Deva - Orăştie s-a turnat deja asfaltul

Podul se află într-un stadiu avansat de execuţie, însă proiectanţii trebuie să mai treacă peste un obstacol: amplasarea unei structuri imense, care va uni cele două capete ale podului.

„Este vorba de o structură de oţel în lungime de 14 metri. Această piesă va face legătura dintre cele două maluri. Pentru a o ridica vom folosi o macara imensă, de 500 de tone", a declarat Karl Stelzer, managerul tehnic de proiect al Strabag.

Important este şi faptul că toate materialele folosite la construcţia celui mai mare pod al autostrăzii, în lungime de peste 700 de metri, sunt achiziţionate de la companii româneşti din Alba Iulia, Sibiu şi Hunedoara.

În momentul începerii construcţiei la acest tronson de autostradă, autorităţile au anunţat ca termen de finalizare primăvara anului 2013.

Click pe imagine pentru mărire

Mai multe