36 de persoane, evacuate dintr-un bloc din Galați din cauza unui miros puternic

1 ianuarie 2020 15:03   Național
Ultima actualizare:

Acțiune în forță la Galați în prima zi a anului. 36 de persoane au fost evacuate, miercuri, dintr-un bloc după ce pe casa scării s-a semnalat un miros puternic. Pompierii au solicitat echipajul CRBN de la Brăila pentru a efectua măsurători şi a identifica substanţa.

După cazul tragic de la Timișoara în care și-au pierdut viața doi copii și mama unuia dintre ei din cauza unei acțiuni de dezinsecție autoritățile sunt în alertă la cel mai mic indiciu de toxicitate. La Galați s-a intervenit în forță miercuri în jurul prânzului la un bloc de locuințe. ”La orele 13.20 Dispeceratul ISU a fost solicitat în Galaţi, pe strada Frunzei, la blocul 4F, din cauza unui miros persistent care se manifestă pe casa scării blocului cu 4 etaje”, a transmis, miercuri, ISU Galaţi.

Sursa citată a precizat că pompierii au evacuat 28 adulţi şi 8 copii din întregul bloc, iar Distrigaz a făcut măsurători şi a costatat că nu este vorba despre gaz.

”Sursa mirosului nu este cunoscută şi a fost solicitat un echipaj cu autospeciala CBRN (cercetare chimică, biogică, nucleară) de la ISU Brăila, care urmează să ajungă in scurt timp la incident”, a mai transmis ISU Galaţi.

Citește și:

S-a descoperit substanța ucigașă de la Timișoara. Patronul firmei de dezinsecție, reținut

Cercetari chimice în alte două imobile din Timişoara după ce numărul pacienţilor internaţi a ajuns la 17

Mai multe