4 motive pentru care Cioacă e tot liber
Un suspect exemplar. Asta ai zice despre Cristian Cioacă, dacă citeşti motivarea judecătorului care l-a lăsat liber în seara de 28 noiembrie.
Cazul Elodia Ghinescu mai are multe file de adunat până se va ajunge la o concluzie finală. Ieri, judecătorul Florin Purigiu şi-a motivat lăsarea în libertate a lui Cristian Cioacă. Miercuri, 28 noiembrie, s-a judecat cererea procurorilor de arestare preventivă a poliţistului pentru uciderea Elodiei în 2007 şi profanare de cadavre.
Probele nu sunt evidente. „Probatoriul nu e convingător pentru a justifica arestarea", susţine magistratul. În opinia sa, Cioacă nu poate fi acuzat pe baza probelor descoperite acum 5 ani, şi anume petele de sânge de pe tocul pistolului său, sângele din portbagajul maşinii şi hainele descoperite lângă Braşov, ci doar în baza unor noi probe. Deşi procurorii au informat instanţa că s-au descoperit recent pete de sânge ascunse sub parchetul camerei, tot degeaba.
Nu a împiedicat ancheta. „Inculpatul a înţeles să nu împiedice în nici un fel organele de anchetă în aflarea adevărului, nu a încercat să altereze în vreun fel mijloacele de probă, a continuat să lucreze în cadrul organelor de poliţie", spune judecătorul, deşi procurorii au arătat că petele de sânge au fost ascunse sub parchet sau sub un strat de glet, cu scopul de a nu fi găsite la cercetări.
S-a prezentat în faţa judecătorilor de câte ori a fost chemat. „În plus, s-a prezentat în faţa organelor judiciare ori de câte ori a fost solicitat. Sub acest ultim aspect, tribunalul reţine că inculpatul s-a prezentat imediat ce a fost anunţat că are termen fixat pentru judecarea propunerii de arestare preventivă", se mai arată în sentinţa Tribunalului Bucureşti.
Elodia chiar e moartă? Important pentru magistraţi e în continuare faptul că nu s-a găsit cadavrul Elodiei, şi chiar dacă i s-a declarat oficial decesul, asta nu înseamnă că avocata e moartă cu adevărat. Sub acest aspect, tribunalul precizează că arestarea lui Cioacă nu a fost condiţionată niciodată de declararea judecătorească a morţii Elodiei.
Decizia finală privind arestarea preventivă a poliţistului va fi luată în această săptămână de Curtea de Apel Bucureşti, după ce procurorii au depus recurs.
Elodia Ghinescu a dispărut de acasă în seara de 29 august 2007, la 39 de ani. În noiembrie 2011, Elodia a fost oficial declarată moartă. Avocata a fost căsătorită cu inspectorul principal de poliţie Constantin Cristian Cioacă, în vârstă de 41 de ani, ambii fiind la a doua căsătorie. Împreună, au un băiat, Patrick, născut în ianuarie 2005.