5 ani fără Iurie Darie. «Am crezut în iubire şi viaţa nu m-a dezamăgit»
”Am fost foarte fericit”, spunea tot timpul Iurie Darie. Avea motive să facă această afirmaţie: părinţii l-au iubit, femeile l-au adorat, are un fiu sclipitor, a jucat cu cei mai mari actori ai ţării. A plecat dintre noi, acum cinci ani, în 9 noiembrie 2012.
În tinereţe, Iurie Darie avea o galerie impresionantă de admiratoare. Când ieşea în public, săreau pe el zeci de femei să-i ceară autografe. Dar el voia să fie luat drept un profesionist, nu doar un băiat frumos.
Maestrul a fost căsătorit cu actriţa Consuela Roşu, cu care a fost coleg la Liceul Sava. Rodul primei sale căsnicii, fericită şi armonioasă, cu actriţa Consuela Darie, a fost Ducu, născut în 1959, care a moştenit talentul părinţilor săi, ba chiar i-a depăşit.
Răpusă prematur de boală, frumoasa actriţă, cu limbă de moarte, l-a lăsat pe Iurie Darie în grija colegei şi prietenei lor, Anca Pandrea. Rămas văduv, Iura se îndrăgosteşte de aceasta şi rămân împreună până la sfârşit.
Deşi au fost împreună de 26 de ani, nu s-au căsătorit civil. Şi-au dorit copii, dar după lungi tratamente au realizat că nu sunt binecuvântaţi să se bucure de acest dar.
”E o misiune a mea să am dragoste de copii, aşa cum avea şi mama mea, educatoare, şi tatăl meu, învăţator. În zona asta, a copiilor, am trăit toată viaţa şi am fost foarte fericit. Ultimul copil, pe care-l iubesc cel mai mult, e Anca. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, că sunt unul dintre favorizaţii sorţii care mai speră să fie fericiţi în continuare. Eu cred în aceasta perpetuare a generaţiilor şi, atunci când o să-mi vină rândul, o să fiu fericit să stau lângă mama mea, lângă tatăl meu, între prieteni şi lângă Anca. Sunt un om cu conştiinţa trează că trăim într-o lume foarte ciudată, un om care a crezut în iubire şi pe care viaţa nu l-a dezamăgit", spunea marele actor, într-un interviu din 2009, pentru Formula As.
O carieră remarcabilă
Iurie Darie a avut o carieră excepţională, ce cuprinde roluri în peste 40 de filme.
- A debutat în cinematografie, în 1953, în „Nepoţii gornistului", unde a jucat alături de Marga Barbu şi Liviu Ciulei;
- A avut roluri memorabile în numeroase filme: „S-a furat o bombă" (1961), „Dragoste la zero grade" (1964), seria „B.D. în alertă" (1971), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), „Fraţii Jderi" (1974), „Ringul" (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine" (1987), „Zâmbet de soare" (1987), „Oglinda" (1993), „Punctul zero" (1996), „Triunghiul morţii" (1999).
- În 2009, a primit premiul de excelenţă pentru întreaga carieră.
- În martie 2012, Iurie Darie a primit Premiul Gopo pentru întreaga carieră, iar în 1 iunie a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Capitală.