5 sfaturi ca să conduci corect pe timp de iarnă

10 ianuarie 2017 21:35   Național
Ultima actualizare:

Polei, nămeţi, viscol şi vizibilitate redusă. Pe scurt, trafic de coşmar şi nervi întinşi la maximum pentru toţi şoferii. Şi iarna abia şi-a intrat în drepturi! Click! a stat de vorbă cu piloţii Academiei “Titi Aur” şi te învaţă cum să şofezi în siguranţă pe o vreme ca asta.

Asiguraţi-vă că maşina este pregătită pentru sezonul rece! Anvelopele de iarnă sunt esenţiale, însă nu suficiente. Verificaţi instalaţia de climatizare şi asiguraţi-vă că funcţionează fără cusur! În caz contrar, geamurile aburite vă vor da mari bătăi de cap, iar siguranţa în trafic va fi pusă în pericol. De asemenea, farurile, stopurile, ştergătorarele trebuie să funcţioneze impecabil, iar bateria maşinii trebuie să fie în stare bună. Presiunea corectă în anvelope e cea recomandată de constructor.

Ce trebuie să conţină „trusa de iarnă”. În sezonul rece, din portbagajul maşinii nu trebuie să lipsească racleta, lichidul pentru parbriz, lopata pentru zăpadă, lanţurile antiderapante, pătură groasă şi chiar apă şi alimente.

Circulaţi prudent! Pe zăpadă sau gheaţă, aderenţa este scăzută, astfel că este indicat să circulaţi cu viteză de siguranţă, să păstraţi distanţa faţă de vehicululul din faţă şi să nu efectuaţi manevre bruşte. Dacă sesizaţi că maşina din spate rulează prea aproape de voi, frânaţi uşor pentru a mări distanţa faţă de şoferul din faţă. Aşa veţi avea mai mult loc de frânare şi nu îl veţi lua prin surprindere pe cel aflat în urma voastră. Este bine să aveţi tot timpul luminile de întânire în funcţiune.

Nu acceleraţi prea tare! Anvelopele de iarnă sunt construite astfel încât să reţină zăpada în şanţuri, întrucât aderenţa zăpadă-zăpadă este mai bună decât cea cauciuc-zăpadă. „Dacă se accelerează prea tare, roata se învârte în gol, se creează un strat de apă care împiedică aderenţa. Este important să ştim că aderenţa pe zăpadă este cu atât mai bună cu cât temperatura este mai scăzută. Ca idee, dacă afară sunt minus 35 de grade, se circulă ca pe asflat. La temperaturi mai ridicate, topirea are loc mai repede, iar apa rupe aderenţa”, ne-a explicat Silviu Moraru, trainer la Academia “Titi Aur”. 

Cum îndreptăm un derapaj. În ciuda măsurilor noastre de precauţie, putem fi „furaţi” de zăpadă sau polei. Ce facem când pierdem controlul? „Dacă maşina fuge de faţă, ţinem volanul pe direcţia de mers şi luăm piciorul de pe frână. Dacă, în schimb, ne fuge spatele, virăm în aceeaşi direcţie în care pleacă spatele şi nu se frânează sub nici o formă. Din contră, accelerăm uşor, ca să stabilizăm maşina”, ne spun piloţii de raliu. 

Mai multe