5 sfaturi ca să treci mai uşor la ora de vară, sâmbătă noapte

24 martie 2017 14:03   Național
Ultima actualizare:

În noaptea de sâmbătă spre duminică, trecem la ora de vară. Asta înseamnă că vom da ceasurile cu o oră înainte. Prin urmare, ora 3.00 va deveni ora 4.00, iar, duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore. Dr. Cristina Enescu, medic de medicină generală, ne dă câteva sfaturi pentru a ne acomoda mai uşor la ora de vară.

1. Culcă-te mai devreme! Până te obişnuieşti cu noua oră, este bine să te duci la culcare cu 30 de minute mai devreme.

2. Duminică, dormi la prânz! În această duminică, ar fi bine să dormi măcar o oră, la prânz. Organismul se va odihni, iar trezirea de luni dimineaţă va fi mai uşoară.

3. Fă multă mişcare! Ideal ar fi ca, dimineaţa, să faci 20 de minute de exerciţii fizice. Dacă nu reuşeşti, încearcă să mergi cât mai mult pe jos. Coboară din autobuz cu o staţie înainte de a ajunge la serviciu şi fă o plimbare până la locul de muncă.

4. Renunţă pentru câteva zile la cafeaua de după-amiază! Dacă obişnuieşti să serveşti o cafea, un ceai negru sau un ceai verde după-masa, renunţă la acest obicei în primele zile după schimbarea orei. Ai putea să le înlocuieşti cu un fresh sau un ceai de fructe.

5. Mănâncă puţin, înainte de ora 19.00! O cină prea copioasă şi la ore târzii nu te va lăsa să dormi bine, ceea ce înseamnă că a doua zi te vei trezi obosit. Prin urmare, un grătar însoţit de o salată, consumate înainte de ora 19.00, sunt ideale pentru cină.

Click! spune

Ora de vară a fost instituită la începutul secolului trecut, având ca raţiune necesitatea de a exploata mai mult lumina naturală a lunilor de primăvară şi vară.

Mai multe