600.000 de euro, găsiţi într-un seif din casa directorului de achiziţii al ANAF

25 iulie 2012 7:15   Național
Ultima actualizare:

Anchetatorii DIICOT au găsit, în urma percheziţiilor făcute, marţi, la domiciliul directorului de achiziţii din ANAF, Dan Stroe, un seif în care aflau 600.000 de euro, sumă pe care acesta nu a putut să o justifice.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, ofiţerii trimişi în vederea percheziţiilor din dosarul evaziunii fiscale de peste 40 de milioane de euro pe an au descoperit în casa lui Stroe un seif. După ce au reuşit să îl deschidă, ofiţerii au găsit în seif aproximativ 600.000 de euro, bani pe care i-au ridicat, în vederea confiscării.

Procurorii au emis o ordonanţă de instituire a sechestrului asigurător pe banii găsiţi în seif, au mai spus sursele citate.

Sursele precizează că, până la acest moment, Stroe nu a putut justifica suma, fiind continuate cercetările în acest sens.

Aproximativ 40 de persoane dintre cele audiate, marţi, în dosarul evaziunii de peste 40 de milioane de euro urmează să primească ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, în vederea trimiterii lor în instanţă, cu propunere de arestare pentru 29 de zile.

Mai multe