7 ianuarie, ziua în care românii o sărbătoreau pe Elena Ceauşescu. Cum a ajuns «academician doctor inginer», deşi avea doar patru clase

Pe 7 ianuarie, Elena Ceaușescu, soția lui Nicolae Ceaușescu și fostul „număr 2” în conducerea statului înainte de 1990, ar fi împlinit 101 ani. Sau 104, dacă luăm în calcul faptul că, în timpul comunismului, se spune că data ei de naștere a fost decalată din 1916 în 1919, din cauză că n-ar fi fost „principial” ca „Tovarășa” să fie mai în vârstă decât „cel mai iubit fiu al poporului”, născut tot în ianuarie, dar 1918. A marcat destinul fostului dictator comunist, dar și pe cel aș României, înscriindu-se într-o serie de „Elene” care au influențat viața și deciziile altor șefi ai statului român în ultimul secol, de la Elena Lupescu, la Elena Udrea.

Elena Ceaușescu s-a născut pe 7 ianuarie 1916, în satul Petrești din Dâmbovița. Se spune că data din certificatul de naștere a fost mutată în anul 1919 pentru ca Elena să nu fie mai în vârstă decât Nicolae Ceaușescu, deși ea apare ca atare și într-o autobiografie scrisă cu mâna ei, prin anii 50, când încă era departe de statutul pe care îl va dobândi după accederea la putere a soțului ei, în 1965. Numele din certificatul de naștere este Lenuța Petrescu, dar era cunoscută în satul natal ca „Lenuța lu’ Briceag”. „În comuna natală nu lăsase prea multe amprente. După Revoluţie, au ieşit la iveală, însă, câteva rumori locale care par să se potrivească perfect personalităţii pe care au cunoscut-o românii: era subţire şi înaltă şi, în sat, i se spunea «Păsărica». I se dusese numele aşa pentru că nu obişnuia să poarte chiloţi. Preotul bisericii ortodoxe din sat spunea, însă, că era o fată liniştită şi singuratică, preferând mai degrabă să stea ore întregi în clopotniţa bisericii uitându-se după păsări ori în pădure căutând cuiburi şi pui de veveriţă”, scria Edward Behr în cartea „Kiss the Hand You Cannot Bite” („Sărută mâna pe care n-o poți mușca”).

A venit în București pe când avea 17 ani

Elena Petrescu-Ceaușescu a venit la București pe când avea 17 ani și s-a angajat ca muncitoare necalificată într-un laborator de pastile. Ulterior, aceasta s-a angajat ca „cusătoreasă începătoare” la fabrica „Lantex”. Nici nu avea cum să aibe pretenții mai mari, din moment ce nu făcuse decât patru clase în satul natal, după cum afirmă chiar ea în autobiografia pomenită mai sus și din care redăm pasaje, păstrând ortografia viitoarei „academician doctor inginer” și „savante de renume mondial” și din care aflăm amănunte și despre destinul ei profesional în anii tinereții.

„Elena Ceauşescu (Petrescu) mam născut în comuna Petreşti, jud. Dâmboviţa, în anul 1919 la 7 Ianuarie. Părinţi se numesc Nae şi Alexandrina ocupaţia agricultori avere 4 hectare de pământ şi casă de locuit, în tre ani 1926-1930 am făcut şcoala primară în com unde mam născut. În anul 1936 am venit la Bucureşti, am intrat ca ucenică la fabrica Lantex. în urma unei acţiuni am fost concediată. am lucrat la fabrica Texca până 1937 am intrat la fabrica Minerva. Din 1936 am participat la şedinţele Sindicatelor Unite din Şerban Vodă în 1937 am început să lucrez pentru apărare până în 1939. În 1939 când sa format comisia pentru tineret am luat parte şi am început să lucrez pentru U.T.C. În toamna lui 1939 a fost grevă la fabrica Minerva, am luat parte în comitetu de conducere al grevei, am rămas fără lucru până în tomna lui 1940 am intrat la fabrica Jachard până în 1941 am lucrat în comitetu local pe linie de U.T.C. ca secretar al Sectorului III Albastru. în 1941 am primit un avertisment din cauză că am fost întro casă conspirativă (…) în septembrie am fost arestată singură. am fost dată de Mitran care devenise provocator, nu am recunoscut nimic şi nu am dat pe nimeni din lipsă de dovezi am fost eliberată.(…) În 1943 prin Iulie am luat legătură pe linie de apărare cu Revi Elena, Olga Voss până la 23 August am dus colete pentru Târgu Jiu. După 23 August am lucrat la Sectorul III Alb(…) În primăvara lui 1947 am lucrat la U.F.D.R. sect I Galben cu munca culturală până în August 1947. Am plecat în concediu de boală”, scria, într-o gramatică aproximativă Elena Ceaușescu în documentul ce a fost publicat de renumitul istoric Lavinia Betea. În spiritul epocii, tovarășa Elena își făcea și necesara autocritică, chiar dacă „boala” fusese, de fapt, reprezentată de cele două nașteri: Valentin, în 7 februarie 1948 și Zoia, 1 martie 1949. Nicu, cel de-al treilea copil al cuplului, va veni pe lume un pic mai târziu, la 1 septembrie 1951. „În acest timp am şi născut, de două ori, dar de şi am avut greutăţi totuşi am fost neglijentă că mam lăsat copleşită fără să fiu mai energică nu am depus eforturi nici să citesc, nici să merg să muncesc”, își punea ea cenușă-n cap, cu „simț autocritic”.

L-a întâlnit pe Nicolae Ceaușescu în 1939

Marea întâlnire a vieții Lenuței Petrescu avea să se producă în 1939, când l-a cunoscut pe tânărul Nicolae Ceaușescu, deja ilegalist comunist cu ștate mai vechi. Probabil că cei doi erau deja un cuplu când, pe 13 august 1939, pe stadionul Veseliei din Ferentari, s-a dat o mare petrecere la care au fost invitați și cei doi. Evenimentul a fost organizat de breasla lucrătorilor din industria textilă, pielărie și încălțăminte, iar în cadrul petrecerii Elena, care muncea pe atunci ca textilistă la fabrica „Jaguarul”, avea să fie desemnată „Regina Muncii”, în urma unui așa-zis concurs de frumusețe. De fapt, câștigătoarea era cea care reușea să vândă cele mai multe cărți poștale. Se spune că Nicolae a făcut tot posibilul ca Elena să primească acest titlu, după ce a cumpărat un număr impresionant de cărți poștale în contul ei. Propaganda comunistă de mai târziu avea să suțină că Nicolae Ceaușescu s-ar fi îndrăgostit de cea declarată „regina balului” la acea manifestare, sugerând și anumite date fizice atrăgătoare ale viitoarei titulare a „Cabinetului 2”. Ce-i drept, au existat legende, zvonuri, bârfe, în legătură cu presupuse relații pe care Elena le-ar fi avut cu soldați germani în timpul războiului sau chiar cu Marin, fratele mai mare al lui Nicolae, care ar fi „descoperit-o”, dar i-ar fi pasat-o frățiorului mai mic. Încă nu s-au găsit dovezi absolut edificatoare pentru aceste insinuări, dar e clar că dintre cei doi cea mai „nărăvașă”, cel puțin în acei ani, era tânăra Lenuța. De altfel, e aproape unanim recunoscut de către istorici că ea a fost prima și singura iubire, ba chiar femeie, a lui Nicolae Ceaușescu. De altfel, ea l-a ajutat foarte mult să scape de bălbâiala nativă, făcând numeroase exerciții de dicție cu el, lucru ce l-a făcut aproape dependent de ea.

În perioada 1940-1944 în care Ceaușescu a fost închis la Jilava, apoi internat în lagărul pentru deținuții politici de la Tg. Jiu, Elena l-a vizitat de nenumărate ori, cei doi beneficiind și de momente de intimitate, cu acordul paznicilor. Acest lucru a fost posibil după ce Nicolae s-a prefăcut că are nevoie la dentist. Pe drum, a mituit gardianul, care l-a dus la o casă conspirativă deținută de partid. Povestea s-a aflat după ce membrul de partid Ilona Papp a făcut un denunț, dar întâlnirile amoroase dintre Ceaușescu și Elena lui Briceag au continuat. Cei doi au fost prezenți și pe 30 august 1944 la întâmpinarea trupelor sovietice ce intrau în București, Ceaușescu ținând cu acest prilej primul discurs politic important, în Piața Universității, de la balconul Palatului Generala, actualul Palat BCR. Elena și Nicolae Ceaușescu s-au căsătorit în decembrie 1947, când ea era însărcinată în 7 luni cu Valentin, iar el fusese deja ales, după alegerile falsificate de comuniști din noiembrie 1946, deputat de Olt. De aici - mai ales după proclamarea Republicii și instaurarea totală a puterii comuniste în țară - cariera politică a lui Ceaușescu a cunoscut o ascensiune fulinantă, încununată de ajungerea în fruntea partidului comunist, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în martie 1965, poziție confirmată în vara aceluiași an prin deciziile luate la Concgresul al IX-lea al PMR, transformat tot cu aceeași ocazie în PCR.

La început fără implicare politică, Elena Ceaușescu a fost interesată să își creeze o imagine de „om cu carte”, mai întâi prin absolvirea Facultății de Chimie Industrială din cadrul Politehnicii bucureștene. Sigur, patalamaua conta, altfel nu se punea problema că ar fi trecut prin facultate ca un student silitor. Așa cum avea să obțină și celelalte titluri academice din viața ei, cu lucrări făcute de alții. Dar, obsedată de acest lucru - cu siguranță și din cauza complexului de a nu avea în mod real decât patru clase  - Elena Ceaușescu a strâns nenumărate titluri, de la cel de „doctor în chimie”, la cel de „academician doctor inginer”, devenind membră a șase academii și „Doctor Honoris Causa” a zece universități de pe tot mapamondul, plus alte numeroase distincții. Într-un fel, putem spune că obsesia adunarii unor asemenea titluri academice – toate fiind primite fără nici măcar o secundă de efort intelectual din partea beneficiarului - a „dat tonul” obsesiei asemănătoare existente după Revoluție în rândul a numeroși oameni politici de la noi. Treptat, pe măsură ce Ceaușescu își întărea poziția de lider de necontestat al partidului și statului și pretențiile politice ale soției au căpătat alte dimensiuni.

În iulie 1972, este aleasă în rândul membrilor Comitetului Central al PCR, pentru ca un an mai târziu să intre în Comitetul Executiv al CC al PCR (CPEx). În noiembrie 1974 devine membru al Biroului Permanent al CPEX al CC al PCR, adică al „miezului” select  - avea doar 16 membri - al celui mai important for de decizie în partid. Să nu uităm că în aprilie, tot 1974, Nicolae Ceaușescu devenise Președinte al României, funcție inexistentă până atunci în istoria țării. Elena Ceaușescu este însărcinată, de asemenea, cu problemele de cadre din PCR, având pe mănă, practic, dosarele cu toate secretele celorlalți lideri comuniști. Din acest moment, ea devine, practic, numărul 2 în partid și, implicit, și în stat, biroul ei fiind cunoscut de acum drept „Cabinetul 2”. S-a spus că aceste ambiții au fost alimentate de modelul altor femei puternice, precum Isabel Peron, a treia soție a președintelui Argentinei, Juan Peron, ea urmându-i Evitei Peron, decedată la doar 33 de ani, care a fost a doua soție a acestuia. Isabel Peron, în schimb, pe care soții Ceaușescu au întâlnit-o chiar în 1974 cu ocazia vizitei făcute în Argentina cu puțină vreme înainte de moartea lui Juan Peron, nu a fost doar „Prima Doamnă” a Argentinei, ci și președintele Argentinei, vreme de aproape doi ani, între 1 iulie 1974 și 24 martie 1976, urmându-i propriului soț după decesul acestuia. Asta după ce, în prealabil, ea fusese vicepreședintele țării, între 1973-1974.

Așa se face că ambițiile politice ale Elenei Ceaușescu n-au mai cunoscut limite, din 1980 ea devenind și prim-viceprim-ministru în guvernele Ilie Verdeț, apoi Constantin Dăscălescu, funcție deținută până la Revoluție. Despre infuența ei nefastă asupra lui Ceaușescu s-a scris în nenumărate rânduri, părerea unanimă fiind că era „o femeie rea”, după cum o caracteriza propriul socru, Andruță Ceaușescu. Pe de altă parte – vrem, nu vrem – ea va rămâne în galeria „Elenelor” din ultima sută de ani a istoriei noastre, ce începe cu Elena Lupescu, „Duduia” care a influențat atât de mult destinul Regelui Carol al II-lea, până la, mai aproape de noi, Elena Udrea, fosta „blondă de la Cotroceni”, colaboratorul cel mai apropiat – la propriu și la figurat – al fostului președinte Traian Băsescu. Dar, spre deosebire de ele, puterea dobândită de Elena Ceaușescu s-a manifestat concret, nu doar prin influențarea celui care deținea, de fapt, puterea. Și, mai ales, a venit din partea unui personaj cu patru clase primare ce a ajuns, practic, să supună o țară vreme de un sfert de secol. Spulberați de la putere în urma Revoluției din decembrie 1989, Nicolae și Elena Ceaușescu au murit, totuși, așa cum au trăit aproape toată viața. Împreună. Executați la zidul unității militare din Târgoviște chiar în ziua de Crăciun din 1989, la doar 40 de kilometri de locul nașterii ei. Și tot împreună își dorm veșnicia în Cimitirul Ghencea din Capitală.