73 de parlamentari lipsesc de la prima ședință a plenului Camerei Deputaţilor
Plenul Camerei Deputaţilor cu noii aleşi a început, marţi, la ora 12.00, la şedinţă fiind prezenţi 256 de deputaţi din totalul celor 329. Şedinţa este condusă de decanul de vârstă Miron Ignat, alături de cei mai tineri patru deputaţi.
Şedinţa de plen a început cu intonarea imnului naţional „Deşteaptă-te române!”.
„Declar deschise lucrările primei şedinţe a Camerei Deputaţilor din cea de-a opta legislatură”, a anunţat preşedintele de şedinţă, Miron Ignat.
Deputaţii urmează să stabilească membrii Comisiei de validare a mandatelor noilor aleşi, care va fi formată din 30 de membri, în funcţie de reprezentarea politică rezultată în urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie.
După ce comisia va valida mandatele, aceasta va elabora un raport în care nominalizează deputaţii pentru care se propune validarea sau invalidarea mandatelor. După aprobarea mandatelor, prin vot, de către comisie, ele vor fi supuse votului plenului Camerei Deputaţilor, care va avea loc miercuri, la ora 9.00.
Camera Deputaţilor este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi şi după depunerea jurământului de către aceştia.