7.402 români au învăţat cum se salvează o viaţă

26 iulie 2011 19:52   Național
Ultima actualizare:

Un om de 40 de ani cade pe stradă, în timp ce traversează Piaţa Universităţii. Cum îl salvăm? Acesta este scenariul celui mai mare curs în aer liber de resuscitare şi prim ajutor, prin care 7.402 români au intrat ieri în Cartea Recordurilor.

Tribunele stadionului Dinamo au fost umplute ieri între orele 19.30 şi 20.30 nu de suporterii vreunei echipe sau de membrii vreunui partid politic, ci de oameni de toate vârstele şi profesiile veniţi să înveţe ce trebuie făcut pentru a salva un om.

Cursul în aer liber a fost organizat de Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Oamenii au urmărit din scaunele stadionului cum reprezentanţii organizatorilor le arată pe 700 de manechine ce trebuie făcut.

Voluntarii au învăţat cursanţii cum să acorde primul-ajutor

„Nu ştiu cum aş reacţiona în realitate dacă aş fi nevoită să acord cuiva primul ajutor. Una este pe manechine, alta este un caz real", ne spune Ioana în timp ce apăsă pentru a treia oară pe pieptul manechinului.

Pe ecranul de la tabela de marcaj a stadionului, pentru prima oară a fost proiectat altceva decât fotbal: un film cu regulile de bază ale resuscitării, în care actor a fost doctorul Alis Grasu, mai marele Serviciului de Ambulanţă.

„Este vital ca un număr cât mai mare de români să aibă cunoştinţe de bază pentru a acorda primul ajutor", a explicat Alis Grasu iniţiativa organizării imensului curs. Dacă unii au înţeles repede despre ce este vorba, mulţi au încercat să aplice mecanic ce vedeau în faţa ochilor.

Precedentul record a fost stabilit în Mexic, anul trecut în luna martie. Atunci, 6.577 de oameni au învăţat tehnicile de aducere la viaţă a unui om căruia i se face rău pe stradă.

Aşa acorzi primul-ajutor

 Verificaţi dacă pacientul comunică.

 Dacă nu răspunde, eliberaţi căile respiratorii şi verificaţi respiraţia.

 Dacă victima nu respiră normal, se plasează mâinile pe mijlocul toracelui şi se efectuează 30 de compresiuni.

Se aşază buzele etanş pe gura acesteia şi se suflă constant până la expansionarea toracelui.

Vezi mai multe imagini în Mediacenter!

Mai multe