A anunțat că a fost răpit, dar polițiștii l-au găsit sub masa iubitei

9 octombrie 2019 12:00   Național
Ultima actualizare:

150 de polițiști și 20 de jandarmi au căutat un bărbat din județul Argeș în mai mult de 50 de case, după ce mama și sora acestuia au anunțat că a fost răpit. Ultima dată, Marius Micu fusese văzut în urmă cu o săptămână, când își luase concediu medical și plecase de acasă. Bărbatul locuia singur, iar mama lui a fost cea care a anunțat că fiul ei este de negăsit.

Câteva zile mai târziu, și sora acestuia a alertat Poliția, după ce bărbatul o sunase pentru a-i spune că a fost răpit și sechestrat. Oamenii legii au pornit cutările, au localizat telefonul individului și au realizat că semnalul venea chiar din satul lui. Au intrat în 50 de case pentru a-l căuta, însă, spre marea lor mirare, l-au găsit în locuința unei femei de 47 de ani cu care are o relație, chiar sub masa acesteia.

"Cel în cauză şi-a sunat sora alarmând-o că s-ar afla într-un loc necunoscut unde nu ar fi lăsat să plece. În acest timp se ascundea în locuinţa unei femei de 47 de ani din aceeaşi localitate cu care bărbatul avea o relaţie. Este pasibil de sancţiune contravențională, amenda prevăzută pentru alarmarea falsă fiind cuprinsă între 1500 şi 5000 de lei”, a anunțat Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, conform stirileprotv.ro.

Polițiștii l-au audiat ore bune pe bărbatul care a recunoscut că totul a fost o înscenare, întrucât avea o datorie de circa 25.000 de lei la bancă și credea că în acest fel va scăpa de povara înapoierii banilor. Bărbatul ar putea fi amendat cu până la 5000 de lei pentru alarmă falsă.

Mai multe