A cântat la vioară în aer!

19 octombrie 2014 20:18   Național
Ultima actualizare:

Vasilică Ceteraşul a demonstrat într-un show de talente că poate cânta la vioară în orice poziţie. Însă maramureşeanul îşi propune mereu noi provocări. După ce arcuşul său a ajuns chiar şi între sânii cântăreţei Andra, ieri, a vrut să încerce ceva inedit. A cântat în aer!

Vasile Gojda nu se dă în lături de la nici o provocare când vine vorba de vioara lui. Vrea să arate că folclorul autentic poate fi cântat oriunde. Aşa că, ieri, talentatul maramureşean şi-a făcut curaj, a sărit dintr-un avion, iar după ce i s-a desfăcut paraşuta a făcut ce ştie el mai bine: a cântat în aer! 

“Spectacolul” s-a desfăşurat la Cluj, iar ceteraşul Vasilică speră să intre în Cartea Recordurilor cu isprava sa. El va  trimite imaginile celor de la Guinness Book pentru omologare.

Mai mult, va folosi filmările şi într-un videoclip în care îşi va spune povestea succesului, de la copil sărac la statutul de vedetă. Ceteraşul din Maramureş e pus pe fapte mari! După ce a cântat în aer, el vrea să repete experienţa şi sub apă. Vasile Godja s-a făcut remarcat, în 2012, în cadrul show-ului “Românii au Talent”. A cântat la vioară cu piciorul, stând cu capul în jos, cu o singură mână, cu un singur deget şi apoi doar cu limba. Iar când şi-a dat foc la arcuş şi a cântat în continuare, pur si simplu a uimit pe toată lumea. 

Vasilică şi-a sprijinit arcuşul între sânii Andrei!

Invitat special în aceeaşi emisiune, un an mai târziu, talentatul maramureşean cunoscut ca şi Vasilică Ceteraşul a făcut din nou senzaţie. A cântat la vioară cu arcuşul sprijinit între sânii Andrei. Cântăreaţa a intrat în jocul lui, a dansat şi s-a distrat de minune. 

Mai multe