A căzut zidul la trei metri de terasă

7 iulie 2013 17:40   Național
Ultima actualizare:

Centrul Vechi a ajuns cea mai populată zonă din Bucureşti. Străini sau localnici, cu toţii vin aici ca să se distreze la terasele deschise zi şi noapte. Nimeni nu ştie, însă, la ce risc se expune. Ieri, la orele prânzului, o bucată mare de zid dintr-o clădire a căzut chiar lângă un local plin cu oameni.

Clădirea de pe strada Lipscani, de la numărul 72, a fost construită în anul 1896, adică acum fix 117 ani. Timpul a degradat-o în asemenea hal, încât a ajuns o ruină.

O firmă a cumpărat-o anul trecut, însă, nu pe toată. Doar două treimi, restul aparţine Primăriei Capitalei. Oamenii aveau de gând să facă aici un magazin de îngheţată, însă, autorităţile nu sunt de acord să o demoleze.

''Spun că este monument istoric şi nu ne dau voie să facem nimic. Ne judecăm cu primăria de un an. Am făcut curat, dar la construcţie nu ne putem băga", ne-a explicat un reprezentat al firmei, care a venit de urgenţă în momentul în care a aflat că zidul s-a prăbuşit de două ori, ieri: o dată la ora 11.30 şi a doua oară la ora 13.00.

Clienţii de la terasa Gang Lads, aflată la 3 m de clădire, s-au speriat când au auzit cum se surpă zidul

Norocul trecătorilor, dar şi al celor aflaţi la terasa de lângă ruină a fost că bucăţile de cărămidă au căzut în interiorul curţii. Altfel, am fi asistat la o tragedie.

Poliţiştii locali au împrejmuit zona, astfel că nimeni nu a mai putut trece prin faţa clădirii. În plus, clienţii de la terasele din zonă au plecat rapid. În Centrul Vechi mai toate clădirile stau să cadă, iar sub ele au fost amenajate terase.

Potrivit Primăriei Capitalei, pe străzile Franceză, Academiei, Blănari, Lipscani, Ion Ghica, Gabroveni, Şelari şi Şepcari sunt zeci de case, construite în secolul XIX, care se descompun bucată cu bucată.

Mai multe