A chemat pompierii că a rămas blocat în casă cu o prostituată
Noapte cu peripeţii pentru un lăutar din Târgu Jiu. A plătit o prostituată şi a adus-o acasă, să se bucure de serviciile ei. Ca să nu o împartă cu noul lui amic, l-a trimis după bere şi s-a încuiat în casă atât de bine, încât a fost nevoie de intervenţia pompierilor ca să mai deschidă uşa.
Constantin Dădălău are 73 de ani şi este un lăutar cunoscut în Târgu Jiu.
Vecinii povestesc că i-a plăcut viaţa întotdeauna, şi de multe ori se întorcea acasă de la cântări însoţit de câte o domnişoară.
Joi noaptea, întors de la petrecerea unui localnic unde a cântat, nea Mărin, aşa cum e cunoscut, s-a oprit la barul Zig Zag, să mai bea ceva.
Aici, l-a cunoscut pe Cristi, un localnic cu care a băut mai multe pahare.
Apoi, l-a rugat să convingă o prostituată care-şi face veacul prin bar să îl însoţească acasă.
„A zis că-i oferă cazare şi că-i dă tot ce vrea, numai să vină. A scos şi teancul de bani. Avea şi euro, şi lei.
Aşa că am venit cu ea la nea Mărin, că aşa a zis el.
Am avut-o eu prima dată şi pe urmă a zis: «Cristi, du-te şi ia şi tu o bere!».
Nu mi-a fost frică să o las, că nu e prietena mea, e universală!", a povestit Cristi (foto stânga).
Imediat după plecarea lui, nea Mărin s-a închis în casă cu femeia ca să se poate bucura singur de plăcerile oferite de aceasta.
S-a baricadat atât de bine, încât, după câteva zeci de minute când a vrut să-i deschidă lui Cristi, uşa a rămas blocată.
Panicat, bărbatul a sunat la 112 şi a cerut ajutor. Pompierii au intervenit şi au reuşit să-i spargă uşa bărbatului.
Mare le-a fost mirarea când au văzut că nea Mărin era în casă cu o prostituată. Imediat, în scenă a apărut şi mama fetei care a făcut un scandal monstru.
Tot conflictul s-a lăsat cu amenzi. Femeia cu care ne-a Mărin şi-a petrecut noaptea a fost amendată cu 500 de lei pentru deranjarea şi tulburarea liniştii publice, iar bătrânul lăutar şi prietenul său de ocazie cu câte 200 de ei.
Potrivit vecinilor, Constantin Dădălău a avut ocazia, în trecut, să cânte şi la conacul lui Mircea Dinescu de la Cetate.