A condus beat o maşină furată şi a accidentat mortal un copil de 3 ani
Un tânăr de 21 de ani, din comuna Secuieni, judeţul Neamţ, a furat un automobil şi a accidentat trei persoane.
Maşina se afla parcată în faţa unui bar din localitatea Başta. Proprietarul ei, în vârstă de 19 ani, a observat prea târziu că i-au dispărut cheile. Vehiculul fusese "împrumutat" de un alt tânăr, care n-a apucat să ajungă prea departe: s-a ciocnit de o altă maşină, pe care a proiectat-o într-un grup de pietoni. Dintre aceştia, cei doi adulţi, soţ şi soţie, au fost transportaţi la spital, în timp ce nepoţelul lor, în vârstă de trei ani, a decedat.
Şoferul de ocazie nu avea carnet, iar aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,73 la mie. "Probabil tânărului i se va face dosar penal pentru furt calificat, pentru conducere fără permis, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru ucidere din culpă şi pentru vătămare corporală din culpă", a declarat inspectorul Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Neamţ, citat de adevarul.ro. Bărbatul riscă acum o pedeapsă între 3 şi 15 ani de închisoare.