A crescut rata șomajului. Câți români nu au un loc de muncă și nici măcar indemnizație de șomaj
La sfârşitul lunii martie 2021, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,33%. Potrivit Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), este mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,02% şi mai mare cu 0,46% decât cea din luna martie a anului trecut.
Numărul total de şomeri la finele lunii martie 2021 a fost de 290.972 de persoane, mai mic cu 2.489 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare, anunță reprezentanții ANOFM.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 94.980 au fost şomeri indemnizaţi şi 195.992 neindemnizaţi.
Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 4.567 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 2.078 persoane faţă de luna precedentă.
Ceea ce înseamnă că nu au reușit ca timp de un an să-și găsească un loc de muncă, iar acum nu mai au nici un venit.
Cei mai mulți șomeri au între 40 și 49 de ani
95.074 şomeri provin din mediul urban şi 195.898 şomeri provin din mediul rural, iar cei mai mulți au între 40 -49 de ani (80.457), urmaţi de cei din grupa de vârstă 50 - 55 de ani (59.299).
La polul opus se află persoanele între 25 29 de ani (14.831).
Cei mai mulți dintre șomeri nu au studii, urmați de cei cu nivel de instruire gimnazial, iar persoanele cu studii universitare sunt cele mai puține, 5,80%.
Mai multe informaţii privind situaţia statistică a şomajului la sfârșitul lunii martie 2021 pot fi vizualizate accesând www.anofm.ro, secțiunea Programe, statistici.
Citește și:
Cursuri gratuite pentru șomeri. Ce meserii pot învăța în luna martie