A donat 55 de litri de sânge în 31 de ani

26 martie 2018 20:18   Național
Ultima actualizare:

Omenie! Nelu Porumb (54 de ani) este frezor la Combinatul Siderurgic ArcelorMittal Galaţi, iar din 1987 a început să doneze sânge. La fiecare 90 de zile, gălăţeanul donează 450 de mililitri de sânge. Un calcul simplu arată că el a donat 55 de litri de sânge în cei 31 de ani de când face acest lucru, aproape cât greutatea lui.

Statistică tristă: doar 2% din români donează sânge, în timp ce media europeană este de 4%. Acesta este unul dintre motivele pentru care, în ultima vreme, ţara noastră se confruntă cu o criză acută de sânge.

Gălăţeanul Nelu Porumb, în vârstă de 54 de ani, este excepţia de la regulă. Frezor la Combinatul Siderurgic ArcelorMittal Galaţi, nea Nelu donează sânge neîntrerupt, din 1987. La fiecare trei luni, el donează 450 de mililitri de sânge, grupa sa, A2, fiind extrem de solicitată la nivel naţional. Practic, în 31 de ani, el a ajutat pacienţii aflaţi în suferinţă cu nu mai puţin de 55 de litri de sânge!

“Aveam 27 de ani când am fost prima dată la Centrul de Transfuzii”, îşi aminteşte Nelu Porumb. “M-am dus şi pentru sănătatea mea, fiindcă, înainte să donez sânge, mi se face acolo un set de analize. Aşa sunt verificat periodic şi gratuit. Dar fac asta, în primul rând, ca să ajut; ştiu că mereu e nevoie de sânge, iar dacă am văzut că pot să donez fără probleme, mă duc mereu”, mărturiseşte frezorul.

La fiecare donare, el primeşte bonuri de masă şi zile libere. „Când văd ce se întâmplă, câte accidente sunt în ţară, îmi dau seama că e mare nevoie de sânge în spitale şi nu ezit să fac asta. Ajut şi eu, nu contează pe cine. Mă simt împlinit sufleteşte când ştiu că sângele meu îi ajută pe ceilalţi, copii, bărbaţi sau femei, chiar nu contează. Ştiu că am salvat multe vieţi, exact nu ştiu câte şi nici nu contează. Şi eu am fost bolnav la un moment dat şi am fost ajutat”, adaugă bărbatul. 

«Schimbarea trebuie să înceapă din spitale»

Nelu Porumb e convins că sunt importante campaniile pentru donare de sânge, ar trebui să se întâmple şi cu serviciile medicale din spitale. “Am fost şi eu internat şi vă spun că nu mi-a plăcut deloc ce am văzut în spital. Mizerie, nu aveau medicamente şi nici doctorii nu se comportau prea frumos. Cred că dacă vrem să trăim mai bine, de aici trebuie să înceapă schimbarea”, crede bărbatul. Gălăţeanul va continua să doneze atâta vreme cât vârsta o să-i permită, dar va încerca să îi convingă şi pe cei cu care intră în contact despre importanţa acestui gest.

Click! spune

O donare de sânge durează între cinci şi şapte minute, iar în acest interval, 450 de mililitri sunt transferaţi din corpul donatorului într-un săculeţ special. De foarte multe ori, sângele donat face diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru un pacient. 

Mai multe