A fost identificată prima victimă care a murit în incendiul de la Matei Balș, după crucea de la gât

30 ianuarie 2021 21:56   Național
Ultima actualizare:

Prima persoană identificată dintre victimele care au ars de vii în incendiul izbucnit la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”Prof.dr. Matei Balş” este o călugăriţă. Până acum au fost făcute necropsiile a patru victime.

Patru dintre pacienții mutați ieri dimineață după incendiul de la Matei Balș în alte spitale din Capitală sunt în stare gravă, intubați în secțiile de Terapie Intensivă. Starea celorlalți este stabilă, ba chiar cinci dintre ei urmează să fie externați.

Medicii legiști au făcut în această dimineață necropsiile în cazul a patru dintre victime și urmează să comunice procurorilor concluziile preliminare. Prima persoană decedată care a fost identificată este o călugăriță.

Victimele incendiului de la Institutul „Matei Balș”

Femeia a fost internată în urmă cu o săptămână în spital, informează Digi 24. Reprezentanţilor mănăstirii de care aparţinea călugăriţa decedată li s-a transmis că pot ridica corpul acesteia în cursul zilei de luni. Femeia a fost identificată după crucea pe care o purta la gât. Ancheta procurorilor pentru ucidere din culpă continuă. Altre trei victime urmează să fie identificate. Până acum, în tragedia de la spital şi-au pierdut viaţa şase persoane, ultima fiind un bătrân de 70 de ani despre care autorităţile au dat informaţii duminică.Cea de-a cincea victimă, femeia care a murit la scurt timp după incendiu, nu a fost adusă la INML. În urma incendiului, trei pacienţi au fost găsiţi carbonizaţi de către forţele de intervenţie în urma incendiului, potrivit adevarul.ro.

Ulterior, a decedat şi o altă pacientă, o femeie de 80 de ani, transferată la Spitalul Floreasca şi care avea şi arsuri. La câteva ore de la incendiu, o altă persoană - a cincea victimă - a fost găsită carbonizată în baie. 

Mai multe