A fost lunetist în Armata Roşie! Incredibila poveste a stomatologului din Focşani

19 iunie 2016 16:59   Național
Ultima actualizare:

Nicolaie Neagu, un stomatolog de 60 de ani născut în Basarabia, a fost campion la tir al Uniunii Sovietice şi a luptat şase ani în Afganistan în rândurile forţelor sovietice.

A avut o viaţă tumultoasă, care ar putea deveni scenariu de film. Nicolaie Neagu locuieşte de şase ani în Focşani (Vrancea), unde are un cabinet privat de stomatologie, meserie pe care o practică neîntrerupt de peste trei decenii.

S-a născut în sudul Basarabiei, în satul Manta, aproape de Cahul, într-o familie cu cinci copii, trei băieţi şi două fete, Nicolae fiind cel mai mare dintre fraţi. Basarabia era atunci Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, parte a URSS. Spune că încă de mic şi-a dorit să fie doctor, pentru că soţia unuia din numeroşii fraţi ai tatălui său era asistentă medicală. A făcut liceul sanitar, iar în paralel a practicat şi sport de performanţă.„La şcoala generală am fost selecţionat să fac tir. Am avut un antrenor foarte bun, care m-a pregătit astfel încât în perioada liceului am devenit campion naţional al URSS”, îşi aminteşte Nicolaie. “Pe vremea aceea erau foarte mulţi sportivi de tir, lupte greco-romane, sporturi de contact, eu aflând mai târziu că tot acest program de pregătire era pentru ca noi să ajungem gărzi de corp pentru misiunile din armată. Aşa m-am trezit că la nici 17 ani eram înrolat în armată şi trimis în Afganistan, ca lunetist“, povesteşte el.

Experienţa din Afganistan reprezintă un episod din viaţa sa despre care nu-şi aduce aminte cu plăcere. Acolo a stat peste şase ani şi a trăit ororile războiului, a văzut moartea cu ochii în mai multe situaţii, dar a făcut şi fapte de vitejie.„Eram lunetist principal şi am participat la o misiune pentru a-l salva pe fiul ministrului sovietic al Apărării, Dimitri Ustinov, care era rănit la picior. Era prizonier şi m-au chemat pe mine să-l recuperez, ceea ce am şi făcut. Pentru că i-am adus băiatul la bază am fost premiat de ministru cu o puşcă Makarov dintr-o serie limitată. Erau doar trei în lume şi una mi-a fost dată mie. M-am simţit extrem de onorat. A fost foarte greu în Afganistan. Au murit peste 800 de soldaţi din Moldova, iar unul dintre ei a fost vărul meu, care era tot lunetist“, oftează Nicolaie.

„Când am venit acasă, după şase ani, părinţii îmi făcuseră deja toate pomenile. A fost groaznic. Mi-am propus să dau uitării multe de acolo, chiar dacă şi astăzi mai ţin legătura cu fraţii mei de arme care au rămas în viaţă“.

În anul în care a fost lăsat la vatră, Nicolaie a fost admis cu bursă la Universitatea de Medicină din Chişinău. S-a orientat, după doi ani de medicină generală, către specializarea stomatologie. În 1994 s-a mutat în România cu toată familia şi a devenit un medic apreciat. Mai mult, copiii săi, un băiat de 35 de ani şi o fată de 31 de ani, au devenit, de asemnea, stomatologi, fiind stabiliţi în sudul Franţei. 

Click! spune

Războiul Afgano-Sovietic a durat nouă ani, între 1979 şi 1988. Forţele afgane implicate au fost Partidul Popular Democrat din Afganistan, de orientare marxistă, susţinut de către forţele sovietice, care au luptat contra rebelilor islamişti mujahedini. Rebelii au fost susţinuţi de mai multe ţări, printre care SUA, Arabia Saudită şi Pakistan.

Citeşte articolul complet pe adevarul.ro!

Mai multe