A fost o noapte grea în 11 judeţe

28 iunie 2016 20:32   Național
Ultima actualizare:

Nu mai puţin de 38 de localităţi, din 11 judeţe, au fost afectate de inundaţii, în urma ploilor torenţiale de luni noapte. 50 de persoane din Bistriţa-Năsăud şi 14 din Timiş au fost evacuate, iar pompierii, poliţiştii şi jandarmii au trudit pentru scoaterea apei din gospodăriile inundate, informează MAI.

Au fost afectate gospodării din judeţele Bistriţa-Năsăud, Bihor, Covasna, Caraş-Severin, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Mehedinţi, Suceava, Sibiu şi Timiş, unde meteorologii au emis ”cod portocaliu” de ploi torenţiale, valabil până în această dimineaţă. Apele au ieşit din matcă, iar viiturile au provocat pagube importante. ”Aşa inundaţii nu am avut din anii ‘70”, a spus Ion SorinTimiş, primarul oraşului Borşa, din Maramureş. Într-o jumătate de oră, au căzut catităţi de apă cât într-o lună. De astăzi, norii se mai risipesc, iar prognozele ANM arată că ploile se vor întoarce la începutul lunii iulie, apoi după 7 iulie. 

Mai multe