A găsit o avere şi a returnat-o! Află ce a primit în schimb pentru gestul său

25 iulie 2014 8:22   Național
Ultima actualizare:

Un tânăr din Braşov a găsit o borsetă cu 10.000 de euro, însă a anunţat Poliţia fără să stea pe gânduri. Banii erau ai unui bucureştean care vânduse o maşină.

Florin, în vârstă de 22 de ani, student în anul I la Universitatea de Inginerie Mecanică, a dat peste borseta burduşită cu bani pe tejgheaua benzinăriei, unde era angajat de trei luni.  

„În borsetă erau 8.500 de euro, 700 de lei, 511 dolari, 3 carduri cu pin-uri și nu am fost tentat să păstrez banii. Am fost recompensat“, a povestit mândru tânărul.

„Cel care a pierdut borseta e din București, are 34 de ani și a fost anunțat de Poliție pentru a-și recupera borseta“, a declarat Liviu Naghi, purtător de  cuvânt IPJ Brașov, potrivit reporterntv.ro.

În semn de recunoștință pentru gestul său şi oamenii legii l-au premiat pe tânăr.

Banii din geantă proveneau din vânzarea unei maşini. Proprietarul i-a mulţumit tânărului pentru gestul său.

“În momentul în care am mers în benzinărie, să plătesc, aveam copiii pe lângă mine. Aveau dulciuri, îngheţată, le-au pus pe tejghea. Copiii fiind micuţi tot s-au învârtit pe acolo, am fost mai mult atent să iau dulciurile şi am uitat borseta ", a spus bucureşteanul.

Mai multe