A început doua etapă de admitere în școlile profesionale. Sunt 19.000 de locuri

31 august 2018 11:17   Național
Ultima actualizare:

A doua etapă a admiterii în școlile profesionale, pentru anul școlar 2018-2019, a început astăzi, 31 august și se încheie în 5 septembrie. După etapa din vară, au mai rămas 18.992 de locuri libere.

Doar jumătate din locurile de la școlile profesionale au fost ocupate în sesiunea de admitere din vară. Absolvenții de gimnaziu nu se înghesuie să învețe o meserie, deși au bursă de la stat de 200 de lei, iar de la firma parteneră încă 500 de lei.

După prima etapă de admitere în învăţământul profesional de stat, au mai rămas 18.992 de locuri libere, fiind ocupate inițial 18.114 locuri. Sunt locuri pentru viitorii mecanici auto, în construcții, în industria hotelieră, alimentație publică, prelucrarea lemnului și încă multe altele. Detalii despre unităţile de învăţământ cu locuri libere sunt publicate pe alegetidrumul.ro.

Calendarul înscrierii la școala profesională 2018

Astăzi, 31 august și luni, 3 septembrie, până la ora 15.00, elevii interesați se pot înscrie la unităţile de învăţământ profesional unde au rămas locuri libere după prima etapă și care organizează sesiune de preselecție pe baza fișelor de înscriere în învățământul profesional de stat. 

Miercuri, 5 septembrie, are loc înscrierea la unitățile de învățământ profesional cu locuri libere și care nu organizează sesiune de preselecție. Candidaţii respinşi în urma sesiunii de preselecţie se pot înscrie la unitățile de învățământ profesional cu locuri libere în urma primei etape de admitere și care nu organizează sesiune de preselecție.

Mai multe