A început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Ce trebuie să știi despre această perioadă de sfințenie
Una dintre cele mai importante perioade de sfințenie, postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel se desfășoară în 2019 în perioada 22-29 iunie. Click! îți spune ce trebuie să știi despre acest post
Această perioadă de post are o durată variabilă de la an la an, în funcție de data Sfintelor Paști şi începe, de obicei, în ziua de luni după Duminica Tuturor Sfinților. De ce totuși în acest an a început sâmbătă? Potrivit basilica.ro, conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2017, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel trebuie să aibă măcar 7 zile chiar dacă, în baza calculelor el ar dura mai puțin de o săptămână (așa cum s-ar fi întâmplat în acest an). Pe întreaga durată a postului nu se fac nunți, pentru că perioada nu este compatibilă cu bucuria și petrecerile care însoțesc de regulă nunțile. Dacă în perioada sâmbătă, duminică și luni, adică în perioada 22-24 iunie a existat dezlegare la pește, untdelemn și vin, în restul zilelor cei care țin postul nu au voie decât mâncare vegetală. Este strict interzis consumul de carne, lapte și ouă.
Petru şi Pavel sunt consideraţi discipolii lui Iisus care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume. Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei, amândoi fiind ocupându-se cu pescuitul. Potrivit basilica.ro, numele său iudeu era Simon, nume pe care Iisus îl schimbă în Chefa sau Petru, adică piatră, aluzie la credinţa sa puternică.
Sfântul Pavel, numit şi „Apostolul Neamurilor", s-a născut într-o familie de iudei înstăriţi, între anii 1-5 d.H. Numele său evreiesc era Saul ( în traducere- furtună) și era un vestit prigonitor al creştinismului, pe care- considera un duşman de moarte al tradiţiei legaliste iudaice