A început Târgul Online de Turism. Oferte de Crăciun și Revelion în țările calde

17 noiembrie 2020 15:52   Național
Ultima actualizare:

Vești bune pentru cei care vor să evadeze într-o vacanță de Sărbători! Din 16 și până pe 22 noiembrie are loc Târgul Online de Turism. Sunt oferte de Crăciun și Revelion în țările calde, destinații exotice precum Cancun, Maldive sau Dominicană.

Pandemia ne-a cam tăiat din plecări! Fie am avut restricții, fie am decis să facem altceva cu banii. Dacă vreți să evadați, totuși, în parg de Sărbători, Dertour a dat drumul la Târgul Online de Turism.

Acesta are loc live, pe platforma online www.dertour.ro, unde sunteți așteptați de peste 50 de consultanți în turism cu propuneri de vacanțe și oferte speciale.

Consultanța se face prin video-call cu fiecare persoană în parte.

”Experiența interacțiunii va fi similară cu cea din alți ani de la Târgul Național de Turism, iar în plus, datorită desfășurării online, vor putea participa la târg cu ușurință și turiști din alte orașe ale României. Oferta cuprinde o selecție de vacanțe în destinații sigure, dar și asigurate - prin politici de plată cu avans zero, returnarea banilor în maxim 14 zile, în cazul anulării zborului din motive ce țin de pandemie, precum și prin serviciul de asigurare a vacanței împotriva riscurilor Covid-19 atât înainte de plecare, cât și în timpul vacanței, sau posibilitatea de testare Covid-19 la preț preferențial, sub cel al pieței (285 lei)”, au anunțat organizatorii.

Cât te costă Crăciunul sau Revelionul într-o destinație exotică, la Târgul Online de Turism

Printre destinațiile de vacanțe sigure se numără Turcia, Egipt, Zanzibar, Dubai, Maldive, Republica Dominicană sau Cancun. Ofertele beneficiază de reduceri de până la 45%. 

Cei care vor să își petreacă Crăciunul, Revelionul sau vacanța de iarnă a copiilor într-o experiență de călătorie sigură, pot alege dintre pachetele pentru Egipt (de la 491 euro, 7 nopți), Turcia (de la 466 euro) – destinații din ce în ce mai solicitate pentru sărbătorile de iarnă sau pot fugi de frig în insule exotice precum Zanzibar (de la 1.299 euro pentru zbor charter direct, 5 nopți la hotel de 4 stele, cu mic dejun și cină festivă de Revelion) sau Maldive (de la 1.299 euro pentru 6 nopți, zbor direct charter, hotel 4 stele, mic dejun și cină festivă de Revelion).

Zborurile spre desținațiile exotice de vacanță sunt directe 

Ca măsură de siguranță suplimentară, zborurile către destinațiile exotice Zanzibar și Maldive sunt directe - cu charter - fără să fie nevoie să se schimbe avionul pentru escală, special pentru turiștii Dertour.

În plus, pentru mai multă siguranță, toți pasagerii trebuie să prezinte la îmbarcarea din România un test negativ PCR.

”Ne-am adaptat contextului perioadei actuale și înțelegem eventualele temeri ale clienților, pentru care venim acum în întâmpinarea lor cu soluții pentru vacanțe sigure, astfel încât turiștii să fie liniștiți, să aibă opțiuni de încredere și să nu riște. De exemplu, turiștii care pleacă în călătorie au testul făcut, cu rezultat negativ, nu plătesc avans pentru rezervări cu plecare mai repede de 30 de zile, iar în cazul anulării din motive ce țin de pandemie, banii sunt recuperați rapid. Destinațiile au măsuri sporite de siguranță și nu sunt aglomerate ca în alți ani. Se poate călători în siguranță dacă luăm cu noi măsurile de prevenție: purtăm mască, ne spălăm des pe mâini, păstrăm distanța. În orice vacanță în viitorul apropiat așa se va călători, este deja un mod de viață și oriunde vom merge, nu uităm măsurile acasă”, a declarat Cosmin Marinof, de la Dertour.

Cei care aleg să petreacă Sărbătorile de Iarnă 2020 în România vor avea parte de restricții. La hotelurile și pensiunile autohtone nu vor fi organizate seri și mese festive. Nici în familie nu vor fi permise petrecerile cu un număr mare de persoane. 

Mai multe