A început vânătoarea de blocuri fantomă
S-a construit haotic şi cel mai grav fără autorizaţii. Dovadă stau sutele de imobile ridicate în Bucureşti, populate între timp şi disputate în instanţă pentru demolare. În acest context, autorităţile s-au trezit şi au pornit ieri în controale pe şantiere.
Capitala este de ani de zile raiul dezvoltatorilor ilegali. Asociaţiile din domeniu au scos la iveală faptul că mulţi au construit fără autorizaţie sau dacă au avut-o a fost eliberată de primării ilegal. Fie pentru că blocurile au apărut pe spaţii verzi, pe locuri de joacă pentru copii, nu au respectat limita de vecinătate ori s-au înălţat cu mai multe etaje decât apăreau în documente. Sunt situaţii în care proprietarii clădirilor au fost daţi în judecată, au pierdut şi acum sunt obligaţi de instanţă să le demoleze. Mansarda blocului de pe strada Caporal Cristea Răducanu va fi dărâmată după ce judecătorii au decis definitiv că a fost ridicată fără autorizaţie. Tot demolarea parţială este pregătită şi pentru blocul de 4 etaje de pe Ciuboţica Cucului.
Ambele imobile sunt locuite şi îi aparţin lui Ilie Ioniţă, cel care a construit ilegal şi blocul din sectorul 5 care a ars. Dar iată că după ce au închis ochii la abuzuri, autorităţile au pornit ieri în controale. Inspectorii de Stat pentru Construcţii, cei la ANAF şi Inspecţia Muncii, alături de 100 de poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au controlat 18 şantiere.
“Va fi verificată legalitatea funcţionării acestora, dacă persoanele care desfăşoară activităţi au încheiate contracte de muncă, dacă există autorizaţiile necesare pentru funcţionarea societăţilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul şantierelor şi dacă sunt respectate normele legale în domeniul construcţiilor”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Capitalei. Surse oficiale spun că mulţi nu aveau actele la ei ca să le prezinte autorităţilor, care au fost nevoite să aştepte ore-n şir.
200 de imobile ar trebui demolate
În acest moment, conform reprezentanţilor Eco-Civica, sunt 200 de decizii de demolare parţială sau totală a unor clădiri construite ilegal. Nici una nu a fost dărâmată, deşi în cazul unora dintre ele termenul a fost 1 octombrie 2018. ”Tot ce se întâmplă în acest moment în Bucureşti este pentru faptul că vorbim de o mafie. Autorităţile locale îi protejează pe cei care construiesc ilegal, iar în momentul în care avem o decizie definitivă, parchetele de sector uită deciziile prin sertare. Dacă nu execută decizia instanţei, constructorul ar trebui să fie încătuşat direct. Să vedem apoi cine mai construieşte ilegal”, susţine Gabriel Trifu, de la Eco-Civica.