A înghesuit în microbuzul ăsta 41 de oameni!

9 mai 2013 16:53   Național
Ultima actualizare:

Inconştienţa unui şofer din Botoşani putea să provoace o tragedie! A înghesuit, ca pe nişte cartofi, 41 de persoane într-un microbuz cu doar 16 locuri. Totul, pentru a încasa mai mulţi bani pe o singură cursă.

S-a întâmplat miercuri seara, în microbuzul care face legătura între Botoşani şi Cordăreni. Şoferul, Florin Iftode (36 de ani) a umplut mijlocul de transport până la refuz. În total, 41 de oameni au intrat în maşina cu o capacitate de 16 locuri, informează Gazeta de Botoşani. Şoferul a încasat banii pe cursă de la toată lumea şi a pornit la drum.

Şoferul a fost amedat cu 450 de lei

Nu l-a interesat că nu avea vizibilitate şi că erau persoane care stăteau chiar şi pe bordul maşinii. Halucinant este faptul că, pe traseu, şoferul a oprit să mai ia la bord încă două persoane, însă acestea au refuzat pe motiv că nu aveau loc să urce. La un moment dat, microbuzul a fost la un pas de a intra în plin într-o maşină care circula regulamentar, din sens opus.

Jandarmii au luat declaraţii de la câţiva pasageri

Un participant la trafic a sunat la 112 şi a înştiinţat despre microbuzul supraaglomerat. Poliţiştii i-au ieşit în cale în comuna Roma, însă l-au prins doar cu 28 de pasageri, majoritatea dintre ei elevi. Restul, coborâseră pe traseu. Florin Iftode a fost amendat cu 450 de lei, însă localnicii sunt convinşi că isprava se va mai repeta. Nu este pentru prima dată când şoferul face astfel de curse.

Mai multe