A întors 3 scaune la «Vocea» dintr-un cărucior cu rotile

20 octombrie 2013 17:00   Național
Ultima actualizare:

Momente emoţionante, sâmbătă seara, la show-ul „Vocea României". Un tânăr imobilizat într-un scaun cu rotile i-a lăsat cu gura căscată pe Loredana, Moga şi Brenciu, atunci când aceştia şi-au întors scaunele la auzul vocii lui. Bărbatul a vrut să demonstreze că este un om ca oricare altul, dar care are o pasiune nemărginită pentru muzică.

Are 37 de ani, iar muzica este totul pentru el. Vorbim despre Florin Mândru, un tânăr talentat din Topliţa, judeţul Mureş, care a reuşit să întoarcă trei scaune la Vocea României.

„Dudu", cum îi spun prietenii, este imobilizat însă într-un scaun cu rotile de 20 de ani. „S-a întâmplat la un antrenament de alpinism. S-a desprins siguranţa şi am căzut vreo 12 - 15 metri în gol. Mi-am fracturat coloana şi de atunci sunt imobilizat în scaunul cu rotile", spune Florin.

Accidentul nu l-a dărâmat pe Florin, ba din contră i-a dat putere şi ambiţie să lupte şi mai ales să cânte. „A trebuit să-mi rup spatele ca să ştiu că muzica e drumul meu".

Florin recunoaşte că fără soţia lui, Monica, nu ar fi reuşit să devină un artist complet. L-a susţinut necondiţionat şi este la ora actuală cel mai mare critic al său. Tot Monica a fost şi cea care l-a determinat pe Florin să facă pasul spre „Vocea României". „Îmi spunea că nu e pregătit, că sunt alţii mai buni. Nu l-am mai ascultat, l-am băgat în maşină, mai mult cu forţa şi am mers la preselecţii", spune Monica Mândru, soţia lui Florin.

Participarea la „Vocea României" înseamnă pentru Florin testarea propriilor limite. El a ales să intre în echipa Loredanei, deoarece jurata de la Vocea României este născută în aceeaşi zi, lună şi an cu soţia lui. „Florin Mândru nu este caz social. Este un om ca oricare altul, dar care are o pasiune nemărginită pentru muzică", a spus tânărul.

Florin a ales să continue concursul în echipa Loredanei Groza

«Copiii lui», Brasil şi Brutus

În timpul liber, Florin Mândru îşi răsfaţă cei doi câini lup ai săi, Brasil şi Brutus. „Copiii lui”, cum îi dezmiardă Florin, îi sunt foarte devotaţi şi mereu atenţi la cine intră în curte. Atunci când nu cântă, Florin sculptează în lemn de esenţă tare, pentru ca obiectele pe care le creează, fără şablon, să dăinuiască în timp. Deocamdată s-a axat pe obiecte de bucătărie: furculiţe, linguri, căni, pocale.

Mai multe