A intrat cu mașina în restaurant

3 martie 2015 21:48   Național
Ultima actualizare:

Daniela Fota (32 de ani) din Craiova a reușit ieri noapte să își ”parcheze” mașina într-un restaurant.

Cum, necum, tânăra blondă, care era cu o prietenă, a ieșit din parcare și deși strada era dreaptă a făcut altă ușă localului. “A plecat din parcare, a accelerat prea mult și a uitat să tragă de volan, ca-n bancurile cu blonde. Erau chiar două”, a spus râzând un angajat al restaurantului. Tânăra a avut o explicație în fața polițiștilor. Ea le-a declarat agenților care au fost la fața locului că i s-a blocat volanul la efectuarea virajului la dreapta și s-a pierdut. De fapt situația este alta.

“S-a stabilit faptul că șoferița nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit imobilul respectiv. A fost testată cu aparatul alcooltest, nu se afla sub influența băuturilor acoolice și a fost sancționată cu o amendă de 585 de lei”, a declarat Alin Apostol, purător de cuvânt IPJ Dolj. Pe langă amendă tânăra va trebui să plătească și pagubele produse restaurantului.

Mai multe