A murit actorul Ştefan Radof

28 martie 2012 7:04   Național
Ultima actualizare:

Actorul Ştefan Radof s-a stins din viaţă în această dimineaţă la vârsta de 77 de ani.

Actorul Ştefan Radof a murit, miercuri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde era internat de marţi seară, la secţia de Terapie Intensivă, din cauza mai multor suferinţe cronice, potrivit Mediafax.

Cunoscutul actor a fost conferențiar la Academia de Teatru și Film (1990-1994) și profesor la Academia de Artă, Universitatea Hyperion (1996 - 2000), activitate din care s-a retras din acuza degradării învățământului de specialitate.

Ştefan Radof (1 decembrie 1934 - 28 martie 2012) a urmat iniţial o şcoală comercială şi a lucrat la Banca Naţională a României până în martie 1953, când a fost arestat de Securitate, judecat şi apoi condamnat de Tribunalul Militar la cinci ani de muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat.

Familia a înaintat recurs, care a fost aprobat ca urmare a Convenţiei de la Geneva, din mai 1955. Deşi amnistiat, şi-a satisfăcut stagiul militar la o unitate de construcţii a Direcţiei Generale a Serviciului Muncii. După lăsarea la vatră, în 1958, a încercat să devină student la Institutul de Teatru, scrie ZF.

Revenim cu detalii

Mai multe