A murit la peşte la o lună de la nuntă

28 mai 2018 18:21   Național
Ultima actualizare:

Tragedie în familia primarului comunei Păuleşti, din Prahova.

Fiul edilului Tudor Sandu a murit, vineri după-amiază, 25 mai, electrocutat, în timp ce se afla la o partidă de pescuit, pe malul Lacului Blasova, din Insula Mare a Brăilei.

Florin Sandu (27 de ani) se afla la pescuit alături de tatăl său şi de mai mulţi prieteni, moment în care firul lansetei sale, aruncat în apă, a făcut arc electric cu linia de înaltă tensiune din zonă.

La faţa locului a ajuns un elicopter Smurd, însă medicii nu l-au mai putut salva. O altă persoană aflată lângă tânăr a suferit arsuri, însă viaţa nu i-a fost pusă în pericol. Florin se căsătorise în urmă cu o lună, făcuse nuntă mare, dar nu s-a putut bucura prea mult de viaţa în doi.

Ieri a fost condus pe ultimul drum în localitatea natală. Duminică după-amiază, un alt bărbat a murit în aceleaşi condiţii. Este vorba despre un militar, de 30 de ani, care lucra la o unitate din Capitală.

Aflat în minivacanţa de Rusalii la părinţi, în judeţul Olt, a plecat cu prietenii la pescuit, în localitatea Mărgineni Slobozia.

A atins cu undiţa firele de înaltă tensiune situate de-a lungul pârâului Plapcea şi s-a electrocutat.

Mai multe