A murit Ruxandra Garofeanu, critic de artă şi realizator de emisiuni de televiziune: "Alesese să ignore boala"

18 ianuarie 2021 17:10   Național
Ultima actualizare:

Criticul de artă Ruxandra Garofeanu, realizator de emisiuni de radio şi televiziune şi preşedinta fundaţiei Artsociety, a murit la vârsta de 76 de ani.

Ruxandra Garofeanu, cunoscută pentru emisiunile de radio și televiziune, dar și datorită funcției ocupate în cadrul fundației Artsociety s-a stins din viață luni, 18 ianuarie. Anunțul a fost făcut de către directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Virgil Niţulescu. Acesta a scris un mesaj în care a dezvăluit că aceasta s-a luptat în ultimele luni de viață cu o boală cruntă. 

„Dumnezeu s-o odihnească pe Ruxandra Garofeanu! S-a prăpădit azi noapte, după o suferinţă foarte grea, de multe luni de zile. Şi mai devreme, Ruxandra alesese să ignore boala. Cochetă, cum a fost, întotdeauna, pur şi simplu, nu dorea să lase gândurile negre să îi acapareze existenţa. Veşnic curioasă, era o encicopedie a artei contemporane româneşti şi o autoritate recunoscută pentru piaţa de artă. Ne va lipsi”, a fost mesajul scris de acesta.

După încheierea studiilor la Institutul „Nicolae Grigorescu”, secţia Istoria şi Teoria Artei, licenţiată în artă modernă şi contemporană românească, Ruxandra Garofeanu a realizat, în perioada 1966 - 2004, emisiuni la Radio România şi la Televiziunea Română.

A fost studenta profesorului și esteticianului Eugen Schileru. A lucrat, începând cu anul 1966, ca redactor cultural la radio, iar în televiziune a activat din anul 1972.

În 2000 a realizat emisiunea "Totul la vedere". În 2011, a primit premiul „Margareta Sterian' pentru creaţie muzeografică şi plastică, pentru numeroasele expoziţii realizate în Sectorul 2. În 2016 a fost numită membră a Consiliului de Administrație al SRTV.

Mai multe