A murit și al doilea muncitor de la Petromidia, transferat în Germania. Bilanțul victimelor ajunge la 3

18 iulie 2021 11:31   Național
Ultima actualizare:

Un al doilea muncitor care a suferit arsuri în urma incendiului de la Rafinăria Petromidia, şi care fusese transferat în Germania, a decedat.

”Din păcate, cu regret vă confirmăm faptul că al doilea angajat Rompetrol Rafinare - transferat anterior la o unitate medicală specializată din Germania, a decedat în cursul serii trecute, în ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical. Toată susţinerea noastră merge către familia colegului decedat”, a anunţat compania duminică.Marţi, 13 iulie, un alt muncitor rănit în explozia Rafinăriei Petromidia a murit în Germania, la acel moment moment compania anunţând că cel de-al doilea rănit de la Petromidia aflat în Germania este stabil şi răspunde la tratament.

Bilanţul victimelor a ajuns la trei

Un alt angajat al companiei a fost găsit decedat în urma incendiului. Este vorba despre Iulian Atanasiu, în vârstă de 33 de ani. O explozie urmată de un incendiu s-a petrecut, pe data de 2 iulie, la Rafinăria Petromidia. Un bărbat şi-a pierdut viaţa şi cinci au fost răniţi. Doi dintre răniţi au suferit arsuri, fiind transportaţi la Bucureşti, iar după câteva zile au fost transferaţi la o clinică de specialitate din Germania.

Citește și:

Incendiul de la Petromidia. Filmul evenimentelor, momentul exploziei și reacția turiștilor aflați pe plajă

Soția tânărului mort la Petromidia: "Trăiesc tragedia vieții mele, sunt văduvă la 33 de ani, cu un copil orfan". Mesajul zguduitor

Mai multe