A murit strivit în microbuz, în drum spre examen

27 august 2012 16:39   Național
Ultima actualizare:

Alte 18 persoane au ajuns la spital. "Eram în picioare şi am văzut că o cisternă era să intre în noi, iar şoferul a vrut să se ferească. Ne-am izbit şi am văzut numai o ploaie de sticle care mi-a venit în faţă, am căzut jos şi n-am mai putut să deschidem uşa.

A căzut peste mine o doamnă mai în vârstă, o altă fată nu putea respira, iar şoferul era inconştient. Un băiat era cu capul spart pe geam... a rămas aşa, pe geam, cu capul spart în două. A fost groaznic, mulţi au rămas acolo până a venit descarcerarea", a povestit una dintre pasagere, Andreea Paşcan. Nenorocirea s-a petrecut pe drumul naţional 17, care face legătura între localităţile Suceava şi Vatra Dornei, iar bilanţul accidentului este cumplit. Oamenii care au supravieţuit carnagiului nu şi-au revenit încă de pe urma şocului.

Atât şoferul microbuzului, cât şi şoferul autocisternei implicată în accident spun că nu au nici o vină pentru tragedie.

Mai multe