A murit Vasile Ion, tatăl jurnalistei răpite în Irak. A fost senator, prefect și ambasador

26 iulie 2019 12:32   Național
Ultima actualizare:

Fostul lider PSD medicul Ion Vasile a încetat din viață. Este tatăl jurnalistei Marie Jeanne Ion, cea care a fost răpită în Irak, la 28 martie 2005, împreună cu cameramanul său Sorin Mișcoci și jurnalistul Ovidiu Ohanesian. Vasile Ion a fost senator, prefect și ambasador.

Mesaj emoționant al jurnalistei Marie Jeanne Ion, cea care a fost răpită în Irak, la 28 martie 2005, împreună cu cameramanul său Sorin Mișcoci și jurnalistul Ovidiu Ohanesian. ”Mâna care a salvat atâtea vieți nu a mai putut fi salvată”, a scris ziarista, acum trei ore (26 iulie). Tatăl ei, medicul Vasile Ion a decedat în această dimineață.

Vasile Ion a fost timp de aproape două decenii cel mai influent politician buzoian, a încetat din viaţă din cauza unei boli neiertătoare, anunţă cotidianul Opinia Buzău.

Vasile Ion, biografia

  • Ion Vasile s-a născut pe 12 ianuarie 1950, la Blăjani, a urmat Facultatea de Medicină Generală, specialitatea pediatrie, la Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi, între 1967 şi 1973.
  • Între anii 1977 şi 1980 a efectuat stagii de specializare în chirurgie pediatrică şi alte cinci cursuri de perfecţionare în Bucureşti.
  • După absolvire este medic secundar (rezident în specialitatea chirurgie pediatrică) la Spitalul Clinic de Copii din Bucureşti (1973 - 1980), medic principal de specialitate la Spitalul Judeţean Buzău (1980 - 1989); din 1991, medic primar în specialitatea chirurgie pediatrică. Şi-a continuat activitatea profesională, în paralel cu cea politică.
  • În perioada 1990-2000 a fost senator FSN/PDSR, între anii 2001 şi 2004 a ocupat funcţia de prefect (PDSR/PSD) de Buzău, pentru a reveni în Senat în perioada 2004-2012.
  • A fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ecuador în perioada 1993-1996.
  • Timp de aproape două decenii, medicul Ion Vasile a fost cel mai influent politician buzoian. Până în 1989, îşi conturase renumele de chirurg pediatru, fapt care i-a înlesnit accesul la rolul de organizator al Frontului Salvării Naţionale; apoi a condus filiala buzoiană a formaţiunilor derivate din acesta: Frontul Democrat al Salvării Naţionale, Partidul Democraţiei Sociale din România şi Partidul Social Democrat.  
  • A fost senator în mandatele 1990-1992, 1992-1993, 1996-2000 şi 2004-2008. Între 1993 şi 1996 a fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Ecuador, iar între 2001 şi 2004, a deţinut funcţia de prefect al judeţului Buzău, sub guvernul Adrian Năstase, ultimul fiind poate cel mai strident capitol al vieţii publice a lui Vasile Ion, sau „Doctorul”, cum i s-a spus în cercul de apropiaţi, perioadă presărată cu scandaluri şi acuzaţii cum că patronează mafia din judeţ.  
  • Ieşirea din scena politică a lui Vasile Ion a început în 2009.
  • După două scurte peripluri în Partidul Conservator şi în Uniunea Naţională pentru Progresul României, Ion Vasile şi-a încheiat cariera politică.

Citește și

Se împlinesc 14 ani de la răpirea ziariștilor români în Irak

Câți ani mai are Omar Hayssam de stat după gratii

Mai multe