A nins ca-n poveşti în Poiana Braşov

28 octombrie 2017 19:33   Național
Ultima actualizare:

După o săptămână frumoasă cu soare și temperaturi care au depășit 20 ˚C, Mama Natură schimbă foaia complet. Norii și ploile au pus stăpânire peste România, iar în zonele montane înalte a nins. În Poiana Brașov, de exemplu, la peste 1.700 de metri înălțime, stratul de zăpadă depus măsura sâmbătă dimineaţă 20 de centimetri.

Cabanele din vârful Masivului Postăvarul au fost acoperite cu un strat consistent de omăt, pe care turiştii au ţinut să îl testeze. Totuşi, mai mult decât o bulgăreală nu s-a putut, pentru că zăpada nu e suficient de bună pentru săniuş sau schi.

Dacă vremea va continua în acest ritm, administratorii domeniului schiabil din Poiana Brașov se gândesc deja la pregătirea pârtiilor pentru deschiderea sezonului de iarnă care va avea loc în luna decembrie.

De la 1 noiembrie, autoritățile vor să înceapă să producă zăpadă artificială care să acopere încet, încet pârtiile. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie ca temperatura exterioară să fie de cel puțin -4˚C.

Mai multe