A opta tranșă de vaccinuri Pfizer BioNtech nu a mai ajuns în România. Avionul transporator, reținut la sol
A opta tranșă de vaccinuri Pfizer BioNtech nu a mai ajuns luni dimineață în România. Avionul care le transporta nu a putut să decoleze din Germania din cauza vremii.
De luni dimineață, Europa Centrală a fost cuprinsă de o furtună de zăpadă. Cursele de pe aeroportul din Liepzig au fost anulate. De pe acest aeroport trebuia să decoleze și avionul care transporta următoarea tranșă de vaccinuri anti coronavirus în România.
”Vaccinul nu a mai putut ajunge la această oră, s-ar putea să ajungă în timpul zilei de astăzi. Ori astăzi, ori mâine, monitorizăm situaţia. Dacă nu, am vorbit şi cu Ministerul Apărării Naţionale dacă avem noi posibilitatea să aducem aceste doze care trebuiau să vină astăzi. Oricum, sunt doze de rapel, suntem ok în perioada următoare, nu este nicio problemă, nu se reprogramează nimeni”, a anunţat, luni, într-o declaraţie de presă, premierul Florin Cîţu.
Vestul Europei lovit de ninsori puternice
Furtuna Darcy a lovit în plin coasta de est a Angliei, unde a nins abundent duminică. Vremea nefavorabilă a dat peste cap traficul rutier şi feroviar. Centrele de vaccinare din mai multe regiuni au fost închise. În Olanda şi Germania, traficul rutier a avut de suferit, iar cel feroviar a fost întrerupt în mai multe zone, iar în Franța mai multe orașe aflate pe cursul unor râuri au fost inundate.