A pierdut 3,5 milioane de euro şi acum se distrează prin cluburi
Brokerul Cristian Sima pare să se fi acomodat în Reykjavík, capitala Islandei, acolo unde s-a refugiat după ce a pierdut banii clienţilor săi - 3,5 milioane de euro. Jurnaliştii „Rise Project" au publicat două fotografii în care Sima apare distrându-se într-un club alături de două tinere sexy.
Cristian Sima a devenit persoană publică în Reykjavík, după ce poza sa a apărut pe prima pagină a unui tabloid din Islanda care relata dispariţia misterioasă a brokerului român. Acum câteva zile, el a fost recunoscut şi fotografiat într-un club din capitala Islandei, alături de două tinere, scrie „Rise Project".
În presa islandeză, brokerul apare descris drept unul dintre cei mai mari moguli din România, fost şef al Bursei de la Sibiu (Sibex). Sima a plecat din România la începutul lunii octombrie, însă dispariţia lui a fost semnalată de-abia 10 zile mai târziu, când clienţii săi nu au mai putut da de el şi şi-au văzut sutele de mii de euro în pericol.
Printre păgubiţi se află şi numeroase vedete şi personalităţi din România: Irina Schrotter, Andreea Raicu, Tudor Chirilă, Daniel Dăianu. Sima a revenit ulterior cu declaraţii, precizând că s-a refugiat în Islanda, că a pierdut aproximativ 3,5 milioane de euro, banii clienţilor săi, şi că se teme de faptul că unii dintre ei, s-ar putea răzbuna. Cu toate astea, Sima duce o viaţă absolut normală şi lipsită de griji. Imediat după ce a ajuns la Reykjavík, el a dat anunţ pe un site specializat în închirieri prin care solicita, în calitate de fost broker, un apartament şi o maşină pentru o perioadă de cel puţin trei luni.
11 octombrie -În octombrie, Sima a părăsit România, după ce a pierdut milioane de euro, bani ai clienţilor săi, printre care Tudor Chiriă, Andreea Raicu şi Irina Schrotter
30 octombrie- Cristian Sima a apărut pe prima pagină a unui ziar din Islanda. El a fost fotografiat alături de două tinere, într-un club din capitala acestei ţări
Directori de bănci, implicaţi în fraude de 22 de milioane de euro
Fraude bancare de peste 22 milioane de euro! Peste o sută de persoane suspecte că sunt implicate în acest caz au fost duse, ieri dimineaţă, la audieri de procurorii DIICOT. Printre suspecţi se află directorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, care a şi fost suspendat din funcţie ieri, vicepreşedintele BRD, Cercel-Duca Alexandru Claudiu, şi angajaţi din cadrul Ministerului Economiei.
Aurel Şaramet a fost suspendat ieri din funcţia de director al FNGC pentru IMM-uri
Prin urmare, anchetatorii au descins, ieri, la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţilor acestora în Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.
Învinuiţii sunt acuzaţi că ar fi obţinut ilegal, de la Ministerul Economiei, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării. Potrivit DIICOT, suspecţii au obţinut 40 de credite de la 16 unităţi bancare din România. Băncile implicate în acest scandal sunt BRD, BCR şi CEC. Cei care au bănuit prima dată că ceva este în neregulă au fost angajaţii BCR.
Aceştia au blocat orice acordare de credite de acest gen şi au făcut sesizările către BNR, potrivit unor surse din mediul bancar, citate de capital.ro. Cele mai multe cazuri sunt înregistrate însă la BRD.