A rămas fără o roată din cauza unei gropi
Incidentul s-a petrecut pe DN 18, în apropiere de centrul oraşului Baia Sprie. Aflat la volan, bărbatul a nimerit cu roata din dreapta faţă într-unul din craterele de pe şosea. În urma impactului, roata pur şi simplu s-a rupt. Mai mult, autovehiculului i s-a spart baia de ulei, cutia de viteză, iar aripa dreapta faţă şi uşa dreaptă i s-au îndoit. Şoferul a povestit că mergea spre centrul oraşului cu aproximativ 20 kilometri la oră.
"Nu am putut să evit groapa, că veneau maşini din sens opus. Nu aveam viteză, însă izbitura a fost puternică şi mi-a rupt roata. O să îmi repar maşina pe banii mei, apoi voi acţiona în instanţă administratorul drumului", a spus şoferul.
„Are 20 de centimetri adâncime groapa asta. Este inadmisibil. Au aruncat nişte pietre şi pământ în craterele mari, însă ploaia l-a spălat, iar acum nu ai pe unde ocoli gropile", a povestit un alt şofer revoltat.