A săpat un tunel sub casă şi l-a umplut cu ţigări de contrabandă

13 aprilie 2016 22:03   Național
Ultima actualizare:

Imaginaţia contrabandiştilor de ţigări nu are limite. Poliţiştii suceveni au descoperit în curtea unui contrabandist din Lugoj un tunel burduşit cu ţigări.

Oamenii legii au reuşit să pună mâna pe 120.000 de lei, 4.285 de euro, 56.000 de pachete de ţigări de contrabandă în valoare de 560.000 de lei, precum şi trei autovehicule ce valorează 30.000 de euro. Ţigările de contrabandă au fost găsite într-un tunel săpat în curtea bărbatului din Lugoj, pe care poliţiştii suceveni o filau de mai mult timp, scrie adevarul.ro. Două controale economice au fost făcute şi la sediile unor firme ce aparţin persoanelor ale căror case au fost percheziţionate. Trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 47 de ani, au fost duşi la sediul DIICOT Serviciul Teritorial Suceava pentru audieri, unde, după ce au dat declaraţii în faţa procurorilor, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în arestul IPJ Suceava.

Mai multe