«A tras în noi fără milă»

16 decembrie 2016 21:17   Național
Ultima actualizare:

În satele din Dolj a devenit o obişnuinţă să se tragă cu pistolul pe uliţă.

Două persoane din comuna doljeană Moţăţei au ajuns la spital după ce au fost împuşcate de un consătean. Victimele au povestit că Radu Măgăreaţă este un bărbat violent şi este obişnuit să îşi facă singur dreptate. Supărat că animalele vecinilor au intrat pe terenul lui, a luat o armă şi a tras fără milă.

„Noi când ne-am întâlnit cu el avea pistolul în mână. A tras în noi fără milă. A vrut să ne omoare. În momentul în care m-am dat jos din maşină a îndreptat pistolul către mine şi m-a împuşcat în abdomen, iar pe ciobanul care ne însoţea în zona feţei. Am văzut că a îndreptat arma şi către fiul meu, aşa că am luat o furcă şi l-am lovit. Noi am fost în legitimă apărare. Ce trebuia să facem, să stăm să tragă în noi ca la Palilula? Medicii nu au reuşit să îmi scoată glonţul din abdomen. Mi-au spus că există posibilitatea să îmi atingă un nerv la şirea spinării şi pot să rămân paralizată”, a povestit Irina Mândoiu pentru adevarul.ro.

Atacatorul este cercetat în stare de libertate, iar oamenii se tem acum în continuare pentru viaţa lor. „Mie chiar îmi e frică de el şi nu înţeleg cum a fost lăsat în libertate. Poliţia ne-a transformat acum pe noi în inculpaţi pentru că l-am lovit cu furca. Trebuia să stăm să ne omoare şi să nu ne apărăm”, a precizat Sorin Lepădat, ciobanul împuşcat în zona feţei. Acesta este al doilea caz din Dolj, după cel din comuna Palilula. La 2 decembrie, Dragoş Furtună a ieşit în stradă înarmat ca pentru război: avea patru arme asupra lui. A început să tragă în vecinii săi, care îi ceruseră să-şi mute maşina din faţa casei lor. A tras 10 gloanţe. Un tânăr de 36 de ani s-a stins la spital, iar tatăl lui a murit pe loc. Alţi doi bărbaţi au ajuns la spital.

Mai multe