Abia de joi scăpăm de vremea caniculară

31 august 2015 21:57   Național
Ultima actualizare:

Ore de foc în primele zile de toamnă. Marţi și în următoarele zile, vor fi până la 35 - 36 de grade în toată țara, dar de joi, 3 septembrie, valorile vor coborî treptat, astfel încât în perioada 9 – 13 septembrie, vor fi în jur de 22 - 24 de grade.

Sunt condiții de ploaie după 5 septembrie, majoritatea slabe și posibil mai importante între 9 și 13 septembrie.Pe Litoral, vor fi zile însorite, bune de plajă, cu până la 32 de grade  la umbră, iar din 7 septembrie, de la o zi la alta, căldura se domolește, astfel încât la 13 septembrie vor fi circa 24 de grade.

Se vor semnala ploi slabe, pe arii mici, pe 7 și 8 septembrie. În sudul țării, vremea se va menține călduroasă, chiar caniculară, toată săptămâna aceasta. Până la 5 septembrie, vor fi în jur de 34 – 35 de grade. Vor scădea treptat după 6 septembrie, până la 24 -25 de grade, valori normale pentru această perioadă. Șanse de ploaie vor fi puține și doar pe 7 și 8 septembrie ar putea să cadă câteva precipitații slabe.

Mai multe