Accesul călătorilor în staţiile de metrou va fi oprit în situaţiile de urgenţă, pentru evitarea răspândirii COVID-19
Metrorex a anunţat sâmbătă, 10 octombrie, că va restricţiona accesul călătorilor în staţii dacă vor apărea situaţii de urgenţă care să ducă la aglomeraţie, aşa cum s-a întâmplat zilele trecute.
Metrorex a anunţat sâmbătă că angajații săi vor restricționa, pentru a reduce riscul de infectare cu COVID-19, accesul călătorilor în stațiile de metrou în situațiile de urgență.
„Metrorex informează că, în contextul evoluţiei riscului de îmbolnăvire cu COVID 19, dar și a urgențelor medicale înregistrate în 07.10.2020, pe data de 09.10.2020, la sediul Metrorex a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public, cei ai Poliţiei Metrou, ai firmelor de pază la metrou, precum şi reprezentanţii Metrorex.În cadrul întâlnirii s-a evaluat modul de acționare existent, astfel:a) Se acționează zilnic, în schimburi, cu 24 de agenți de poliție, 12 echipe mixte poliție/ jandarmi, cu două echipe în ținută civilă;-zilnic, în medie, s-au înregistrat cca. 50-60 de situații în care s-au aplicat diverse sancțiuni conform prevederilor legale;b) Având în vedere evoluția pandemiei Covid 19, s-au făcut demersuri pentru suplimentarea numărului de jandarmi;c) În cele 63 de stații de metrou acționează zilnic 320 de agenți de pază în trenurile de metrou și stații, fiind constituite inclusiv 10 patrule mobile;
Față de situațiile de urgență înregistrate, se fac demersuri la ISUB-IF pentru realizarea unor întâlniri care să clarifice procedurile de intervenție ale acestora. (..)
Astfel, în situațiile de urgență, până la prezentarea forțelor de Poliție, controlorii de acces și agenții de securitate vor îndruma călătorii, prin anunțuri la stația de sonorizare, respectiv prin recomandări verbale, să nu acceseze stațiile de metrou până la reglementarea situației”, se arată într-un comunicat.