Accident cu un mort în Arad. Cum s-a petrecut evenimentul rutier

12 mai 2021 13:41   Național
Ultima actualizare:

Nu este zi fără un accident grav pe drumurile publice din România. Un bărbat a murit, în această dimineaţă, într-un cumplit accident rutier produs pe DN 7, în zona localităţii Bârzava din judeţul Arad, după impactul violent între o autoutilitară şi un autoturism.

Un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani din Lipova a intrat în coliziune față-spate cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 30 de ani, din Zăbrani relatează antena3.ro.

Ce a descoperit ancheta polițiștilor rutieri

Accidentul s-a produs în jurul orei 07:15 în afara localității Bârzava. La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale salvatorilor și chiar un elicopter SMURD. În autoturism se aflau patru persoane, două în față și două în spate. Șoferul și pasagerul din dreapta au rămas încarcerați pe locurile din față ale autoturismului, iar pompierii de la ISU Arad au intervenit pentru a-i scoate din fiarele contorsionate. Din nefericire, acesta din urmă, un bărbat în vârstă de 55 de ani, aflat pe scaunul din dreapta-faţă, a fost declarat decedat de medici. Unul dintre pasagerii aflat pe bancheta din spate a ieșit singur din mașină după accident. Conducătorul autoturismului și o femeie de 52 de ani au fost răniți. Aceștia au fost transferați la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul autoutilitarei care a produs accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii lor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, transmite ISU Arad.

Citiți și

Accident mortal în Italia: un român și iubita lui au zburat din mașină după ce șoferița a lovit un mistreț pe șosea

Accident mortal pe DN1. O adolescentă în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața

Mai multe