Accident cumplit joi noapte. Cinci oameni au murit

12 august 2016 7:25   Național
Ultima actualizare:

Tragedie pe DN72, în apropiere de Ploiești. Cinci oameni au murit într-un accident produs în noaptea de joi spre vineri, după ce autoturismul în care se aflau a derapat şi s-a izbit violent de un TIR, potrivit News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Marian Popescu, a declarat că accidentul a avut loc la kilometrul 74+500 de metri, într-o curbă, în apropierea sensului giratoriu de la intrarea în Parcul Industrial Ploieşti.

În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că şoferul autoturismului a derapat în curbă, iar maşina pe care o conducea s-a izbit din lateral de un autotren care circula regulamentar.

În urma impactului violent, cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani au murit pe loc.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Marius Mihai, a declarat că a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru scoaterea trupurilor neînsufleţite dintre fiarele maşinii.

Mai multe