Accident de muncă la Bârlad! Doi angajaţi s-au ars cu acid sulfuric

5 iulie 2013 8:39   Național
Ultima actualizare:

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 39, respectiv 34 de ani, s-au ales cu arsuri în timp ce transportau o cisternă cu acid, informează Agerpres. Angajaţii au fost arşi cu acid sulfuric.

“Unul dintre bărbaţi are arsuri de gradul IV pe 40 la sută din suprafaţa corpului şi va fi transferat la Spitalul de Arşi din Bucureşti. A doua victimă, un şofer de TIR, are arsuri pe faţă, dar este stabil din câte am aflat”, a declarat şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui, Aniela Adimi.

Colegii au încercat să-l ajute pe unul dintre răniţi, însă nu au reuşit decât să agraveze situaţia. Aceştia l-au băgat într-un bazin cu apă, iar bărbatul de 34 de ani a intrat în şoc hipotermic.

Mai multe